Descriere Albania- Ghid turistic Albania - Travelers-way.com

Albania este constituita intre-o republica cu capitala la Tirana. Se intinde pe o suprafata de 28.748 km patrati si are 3.58 milioane de locuitori.Moneda nationala este Lek divizata in 100 de Qindarka. Este o tara muntoasa cu muntii Dinari si alpii abanieni care au peste 40 de virfuri peste 2000 m.Clima mediteraneana de pe coasta devine continental alpina cum inaintam in interiorul tarii.98% din populatie sunt albanezi si majoritatea apartin credintei islamice.

Albania este o tara din Europa de Sud, invecinata cu Grecia in sud si sud vest, de Serbia si Muntenegru in nord , Macedonia in est si Marea Adriatica in vest. Este o tara frumoasa din punct de vedere geografic, cu un relief maritim deosebit la marea Adriatica si peisaje spectaculoase in Alpii Dinarici, insa din cauza conflictele politice din aceasta tara, fac din aceasta o destinatie nesigura pentru o calatorie turistica in Albania.
Albania este împartita în 12 provincii (judete) si în 36 rrethe (districte). Temperatura medie variaza intre 6.7°C in ianuarie si 31°C in iulie. Media anuala de precipitatii este de 1200 mm; cele mai uscate luni fiind iulie si august iar cele mai ploioase noiembrie si decembrie.

(Republica Popullóre Socialiste e Shoiperise = Republica Populara Socialista Albania).

  Tara situata în sudul Europei, în partea de vest a Peninsulei Balcanice. Are o suprafata de 28 748 km2 (cel mai mic stat balcanic) si o populatie de 2 986 952 locuitori. Capitala tarii este Tirana, cu o populatie de 618 431 locuitori, situata la 40 km est de tarmul Marii Adriatice. Litoralul la Marea Adriatica si Marea Ionica trece de 300 km lungime. În dreptul orasului- port Durres, plaja este cea mai mare de pe întregul litoral al Adriaticei. Albania are un relief predominant muntis (85 % din teritoriu) a carui altitudine maxima este de 2 764 m în vîrful Korabi (Muntii Albaniei Centrale). În Alpii Albanezi, situati în nordul tarii, la Castellinuovo, este tinutul considerat printe cele mai bogate în ploi din Europa (cca 5 m anual). Are variate resurse ale subsolului (crom - locul III pe glob, carbuni, nichel, sare, cupru). În agricultura 50% din suprafata agricola este irigata (grîu, porumb, ovaz, secara).
  Din cele 150 lacuri, mai mare si mai cunoscute sînt Shkoder (356 km2) în nord, la granita cu Iugoslavia, legat de mare prin Bune, singurul fluviu navigabii al Albaniei; Ohrid (348 km2), cel mai vechi lac din Europa, format la sfîrsitul neogenului, si Prespes (274 km2) în est, la granita cu Iugoslavia si Grecia.
  Referitor la denumirea Albaniei sînt mai multe pareri : unii considera ca este un nume latin, romanii denumind Albaneuse populatia care locuia aceasta regiune "alba" din cauza stîncilor calcaroase; altii considera ca numele Albaniei deriva din cuvîntul celtic Alb, Alp care înseamna "munte". Alta parere, ca numele ar proveni de la Arbere sau Arbene, derivate din cuvintele albaneze "aren" - ogor, si "banio" care înseamna "a lucra pamîntul", deci lucrator al pamîntului.
  Albania mai este numita Shqipni, Shqipri sau Shqiperise, care în limba ilirilor (în antichitate au locuit acest teritoriu) însemna "tara vulturilor".


Ambasada Albaniei în România
Adresa: Str. Duiliu Zamfirescu nr. 7, sector 1
Telefon: 211.98.29;
Fax: 210.80.39

Ambasada României în Republica Albania
Adresa: Rruga Themistokli, Germenji - 2, Tirane
Telefon: (00)(355)(4) 256071
Tel./Fax: (00)(355)(4) 256072

Albania (în albaneză Shqipëri/Shqipëria), oficial denumită Republica Albania (în albaneză Republika e Shqipërisë, pronunțat ɾɛpuˈblika ɛ ʃcipəˈɾiːs; în dialectul Gheg: Republika e Shqipnísë), este un stat suveran din sud-estul Europei. Se învecinează cu Muntenegru la nord-vest, cu Kosovo la nord-est, cu Macedonia la est și cu Grecia la sud și sud-est. Are ieșire la Marea Adriatică spre vest, și la Marea Ionică spre sud-vest. Se află la mai puțin de 72 km de Italia, de care o desparte strâmtoarea Otranto ce leagă Marea Adriatică de Marea Ionică. Albania este membră a ONU, NATO, a OSCE, a Consiliului Europei, a Organizației Mondiale a Comerțului, a Organizației pentru Cooperare Islamică și unul dintre membrii fondatori ai Uniunii Mediteranei. Albania este recunoscută din ianuarie 2003 drept potențial candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană, și și-a depus oficial candidatura pentru aderare la 28 aprilie 2009. Albania este o democrație parlamentară, cu economie în tranziție către economia de piață. Capitala Albaniei, Tirana, este locuită de 421.286 dintre cei 2.831.741 de locuitori. Reformele economice au deschis țara către investițiile străine, în special în domeniul dezvoltării energetice și a infrastructurii de transport. Albania a fost clasată pe locul 1 în lista efectuată de Lonely Planet cu primele 10 țări de vizitat în 2011.

Istorie

Istoria Albaniei a ieșit din etapa preistorică în secolul al IV-lea î.e.n., odată cu primele atestării ale denumirii de Iliria în istoriografia greco-romană. Teritoriul Albaniei moderne nu are un echivalent în antichitate, el fiind cuprins în provinciile romane Dalmația, Macedonia (și anume Epirus Nova), și Moesia Superior. Teritoriul a rămas sub control roman (bizantin) până la migrațiile slave din secolul al VII-lea, și a fost integrată în Imperiul Bulgar în secolul al IX-lea.
Nucleul teritorial al statului albanez s-a format în evul mediu, sub numele de Principatul Arbër și apoi Regatul Albaniei. Primele menționări ale poporului albanez ca etnie distinctă datează din aceeași perioadă. În secolul al XV-lea, a existat o serie de confruntări între albanezii conduși de Skanderbeg și Imperiul Otoman aflat în expansiune. La scurt timp după moartea lui Skanderbeg, după victoria otomană în asediul din 1478 Shkoderului, rezistența albaneză organizată a încetat și țara a devenit pașalâc turcesc. A rămas sub control otoman ca parte a provinciei Rumelia până în 1912, când a fost proclamată independența primului stat independent albanez. Formarea conștiinței naționale albaneze datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea și se înscrie în fenomenul mai larg de formare a națiunilor pe terioriul Imperiului Otoman.
Prima organizație care s-a opus divizării Albaniei și a cerut autonomie sporită a fost Liga de la Prizren, formată la 1 iunie 1878, în Prizren, Kosovo. Liga de la Prizren a folosit forța militară pentru a împiedica anexarea nordului Albaniei la Muntenegru și Serbia, și sudul Albaniei la Grecia la Congresul de la Berlin. După mai multe lupte cu trupele muntenegrene, liga a fost forțată să cedeze Ulcinj Muntenegrului, după care a fost învinsă de o armată otomană trimisă de sultan pentru a împiedica autonomia Albaniei. Răscoalele din 1910-1912, și înfrângerea otomanilor în Primul Război Balcanic, în condițiile înaintării armatelor muntenegrene, sârbe și grecești în Albania actuală au dus la declararea independenței Albaniei de către Ismail Qemali la Vlora, în 28 noiembrie 1912. Independența Albaniei a fost recunoscută prin Conferința de la Londra la 29 iulie 1913, dar trasarea frontierelor Albaniei a ignorat realitățile demografice ale momentului.
Monarhia de scurtă durată (1914–1925) a fost urmată de o primă Republică Albaneză de și mai scurtă durată (1925–1928), care a fost înlocuită de o altă monarhie (1928–1939), care a fost anexată de Italia Fascistă și apoi apoi de Germania Nazistă în timpul celui de al Doilea Război Mondial. După prăbușirea Axei, Albania a devenit stat comunist, denumit Republica Populară Socialistă Albania, dominată de Enver Hoxha (d. 1985). Moștenitorul politic al lui Hoxha, Ramiz Alia, a condus țara în perioada dezintegrării statului hoxhaist în contextul prăbușirii blocului comunist în anii 1980.
Regimul comunist albanez a căzut în 1990, iar Republica Albania a fost declarată în 1991. Fostul partid comunist a pierdut alegerile din martie 1992, în contextul colapsului economic și al tensiunilor sociale. O criză economică s-a răspândit în 1996 în urma prăbușirii unor jocuri piramidale ce au funcționat în țară, culminând în 1997 cu lupte armate, care au dus la o emigrație în masă a albanezilor, în principal în Italia, Grecia, Elveția, Germania și America de Nord.
În 1999, țara a fost afectată de Războiul din Kosovo, când mulți albanezi din Kosovo s-au refugiat în Albania.
Albania a devenit membru cu drepturi depline al NATO în 2009. Țara a cerut să devină candidat la aderarea la Uniunea Europeană.

Cultura

Muzica și folclorul
Muzica populară albaneză se încadrează în trei grupuri stilistice: Gheg în nord, Labs și Tosk în sud. Alte zone muzicale specifice sunt în jurul orașelor Shkodër și Tirana. Tradițiile diferă între nord și sud, cele din nord fiind cântece mai „aspre și eroice”, în vreme ce în sud sunt mai „relaxate”.
Aceste stiluri sunt unificate prin „intensitatea pe care artiștii o dau muzicii ca mediu de expresie patriotică și ca vehicul pentru transportul narațiunilor din istoria orală”, precum și prin anumite caracteristici, ca utilizarea măsurilor obscure cum ar fi 3/8, 5/8 și 10/8. Prima compilație de muzică populară albaneză a fost realizată de Pjetër Dungu în 1940.
Muzica diferitelor sărbători face și ea parte din patrimoniul folcloric albanez, în special cele din jurul zilei Sfântului Lazăr, de la începutul primăverii. Cântecele de leagăn și bocetele (vajtim) sunt tipuri importante de cântece populare albaneze, adesea cântate de femei.

Limba și literatura albaneză
Filologul german Franz Bopp a demonstrat în 1854 că albaneza este limbă indo-europeană, familie în care ea formează o ramură distinctă al cărei unic membru este.
Unii lingviști consideră că albaneza derivă din iliră în vreme ce alții, susțin că provine din daco-tracă. (Ilira și daco-traca ar putea să fie însă chiar limbi strâns înrudite.)
La distanțe mai mari, albaneza este adesea comprată cu limbile balto-slave pe de o parte și cu cele germanice pe de altă parte, cu care are în comun o serie de isoglose. Renașterea culturală s-a manifestat în principal prin dezvoltarea limbii albaneze în domeniul textelor și publicațiilor bisericești, în principal în regiunea catolică din nord, dar și în cea ortodoxă din sud. Reformele protestante au vitalizat speranțele pentru dezvoltarea unei limbi și tradiții literare locale când clericul Gjon Buzuku a adus în albaneză liturghia catolică, încercând să facă pentru albaneză ceea ce făcuse Luther pentru germană.

Meshari de Gjon Buzuku, publicat în 1555, este considerată a fi prima operă literară scrisă în albaneză. Există dovezi fragmentare datând dinainte de Buzuku, ce indică faptul că albaneza era scrisă încă din secolul al XIV-lea.
Prima dovadă documentară datează din 1332 cu un raport în latină al dominicanului francez Guillelmus Adae, arhiepiscop de Antivari, care a scris că albanezii folosesc litere latinești în cărțile lor, chiar dacă limba este foarte diferită de latină. Alte exemple semnificative sunt: o formulă de botez (Unte paghesont premenit Atit et Birit et spertit senit) din 1462, scrisă în albaneză în cadrul unui text în latină scris de episcopul de Durrës, Pal Engjëlli; un glosar de cuvinte albaneze din 1497 de Arnold von Harff, un german care călătorise prin Albania, și un fragment de Biblie din secolul al XV-lea, din Evanghelia lui Matei, tot în albaneză, dar scris cu caractere grecești.

Muzeul Naţional al Albaniei conţine exponate datând din perioada iliră, până la căderea comunismului în 1990.
Scrierile albaneze din aceste secole nu au fost doar texte religioase, ci și cronici istorice. Ele sunt menționate de umanistul Marin Barleti, care, în cartea sa despre Asediul Shkodrei, scrisă în 1504, confirmă că răsfoise asemenea cronici scrise în limba poporului (in vernacula lingua).

În secolele al XVI-lea și al XVII-lea, catehismul E mbësuame krishterë (Învățături creștine; 1592) de Lekë Matrënga, Doktrina e krishterë (Doctrina creștină; 1618) și Rituale romanum (1621) de Pjetër Budi, primul scriitor de proză și poezie originală albaneză, o apologie a lui George Castriot (1636) de Frang Bardhi, care scrisese un dicționar și alte creații folclorice, tratatul teologico-filosofic Cuneus Prophetarum (1685) de Pjetër Bogdani, cea mai celebră personalitate a Evului Mediu albanez, au fost publicate în albaneză. Cel mai cunoscut scriitor albanez este Ismail Kadare.

Acest text este preluat de pe Wikipedia si este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice