Reykjavík este capitala Islandei, cel mai mare oraș din această țară și capitala cea mai nordică din lume, fiind aflată foarte aproape de cercul polar. Se află în sud-vestul țării, în golful Faxaflói - o regiune cu multe peninsule, insule și strâmtori.
Se crede că prima așezare permanentă a unor populații scandinave în această zonă datează din anul 870 după Hristos. Legenda îi atribuie lui Ingólfur Arnarson alegerea acestui loc. Etimologia Reykjavík-ului se datorează multelor izvoare termale din jurul acestei regiuni, Reykjavík traducându-se prin "golful aburilor".
Reykjavík se află în sud-vestul Islandei. În zona orașului, coasta Atlanticului este caracterizată prin prezența a numeroase peninsule, golfuri, strâmtori și insule.
În timpul Erei glaciare (acum aproximativ 10.000 de ani) un mare ghețar acoperea părți din zona orașului, până la Álftanes. Alte părți din oraș erau acoperite de apele mării. În perioadele calde și la sfârșitul erei glaciare, unele din dealuri, ca de exemplu Öskjuhlíð erau insule. Fostul nivel al mării este indicat de sedimente aflate până la o altitudine de 43 m peste nivelul actual al mării. Dealurile Öskjuhlíð și Skólavörðuholt par a fi rămășițele unor foști vulcani activi în timpul perioadelor mai calde ale erei glaciare.
După era glaciară, pământul s-a ridicat pe măsură ce majoritatea ghețarilor s-au prăbușit, și a început să arate ca astăzi.
Zona capitalei a continuat însă să fie modelată de cutremure și erupții vulcanice, cum ar fi cea de acum 4500 de ani din lanțul muntos Bláfjöll, când lava ce cobora din valea Elliðaá a ajuns la mare în golful Elliðavogur.
Cel mai mare râu ce curge prin Reykjavík este râul Elliðaá, râu nenavigabil, cunoscut pentru pescuitul de somon. Vârful Esja, de 914 m, este cel mai înalt munte din apropierea Reykjavíkului.
Orașul Reykjavík se află în mare parte pe peninsula Seltjarnarnes, dar suburbiile se întind înspre sud și est. Reykjavík este un oraș împrăștiat; mare parte din zona sa urbană se prezintă ca suburbii cu densitate scăzute, iar casele sunt de regulă la distanțe mari unele de altele. Cartierele rezidențiale exterioare sunt și ele la distanțe mari unele de altele; ele sunt legate de principalele artere de circulație care traversează spații vaste nelocuite.
În ciuda poziției sale în extremitatea nordică a Atlanticului, Reykjavík are o climă mult mai caldă decât majoritatea locurilor aflate la aceeași latitudine. Temperaturile medii din timpul iernii nu sunt mult mai mici decât cele din New York City.[1] Temperaturile scad foarte rareori sub -10 °C iarna, deoarece clima coastei islandeze suferă influența moderatoare a curentului Golfului. Clima este una subpolară oceanică, iar orașul se află la extremitatea nordică a zonei de climă temperată. Poziția orașului pe coastă îl expune, însă, vânturilor care sunt foarte puternice iarna. Verile sunt răcoroase, temperatura fluctuând între 10–15 °C, depășind uneori 20 °C. Reykjavík are parte de 213 zile cu precipitații măsurabile pe an. Perioadele de secetă sunt rare și apar rareori în timpul verii. Primăvara tinde să fie cel mai însorit anotimp, în mod deosebit luna mai. Anual, în Reykjavík sunt aproximativ 1.300 de ore de vreme însorită, comparabil cu alte locuri din europa de nord și nord-est. Cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în Reykjavík a fost de 26,2 °C, la 30 iulie 2008, iar cea mai scăzută temperatură a fost de -24,5 °C la 21 ianuarie 1918.[2] Temperatura nu a scăzut sub -20 C° de la 30 ianuarie 1971.
Prima așezare permanentă din Islanda este considerată a fi cea înființată la Reykjavík de Ingólfur Arnarson în preajma anului 870; aceasta este descrisă în Landnámabók (Cartea Așezării). Acolo se vorbește despre cum Ingólfur Arnarson a hotărât locul așezării sale printr-o metodă tradițională vikingă: și-a aruncat stâlpii înaltului scaun, Öndvegissúlur, în ocean când a văzut coasta și s-a îndreptat spre locul unde stâlpii s-au dus la țărm. Aburul izvoarelor fierbinți din regiune este cel care a dat numele orașului Reykjavík, cuvânt ce se poate traduce ca „Golful Fumurilor”. Reykjavík nu este menționat în nicio sursă medievală ca altceva decât ca o zonă agricolă dar în secolul al XVIII-lea a început să devină o concentrare urbană. Conducătorii danezi ai Islandei au susținut ideea unei industrii locale islandeze care să ajute la stimularea progresului economic al insulei. În 1752, Regele Danemarcei a donat moșia Reykjavík Corporației Innréttingar; numele acesteia vine din danezul „indretninger”, care înseamnă „întreprindere”. Liderul acestei mișcări a fost Skúli Magnússon. În anii 1750, s-au construit mai multe case pentru persoanele implicate în industria lânei care avea să fie cel mai important sector economic al Reykjavíkului timp de câteva decenii și motivul inițial al existenței sale. Innréttingar încuraja practicarea și a altor activități economice, cum ar fi creșterea peștilor, mineritul sulfului, agricultura și industria navală.
Coroana daneză a abolit monopolul comercial în 1786 și a acordat o chartă comercială exclusivă la șase comunități din toată țara, una dintre ele, și singura care a păstrat-o permanent, fiind Reykjavík. 1786 este considerat a fi anul fondării orașului. Drepturile comerciale erau încă restricționate, doar supușii coroanei daneze beneficiind de ele, iar negustorii danezi au continuat să domine comerțul din Islanda. În următoarele decenii, afacerile lor din Islanda s-au extins. După 1880, comerțul liber a fost acordat tuturor naționalităților și influența negustorilor islandezi a început să crească.
„Casa de Cultură” s-a deschis în 1909 și are mai multe expoziții importante. Inițial fiind Muzeul Național și de Istorie Naturală, în 2000 el a fost remodelat pentru a promova cultura islandeză. Multe dintre comorile naționale ale Islandei sunt expuse aici, printre care Edda Poetică și Sagas, în manuscris original. Sunt și expoziții temporare pe diverse subiecte.
După era glaciară, pământul s-