Viata si realizarile lui Michelangelo Buonarroti - Travelers-way.com

Michelangelo Buonarroti (Numele complet  Michelangelo di Ludovico Buonarroti Simoni.) n. la  18 februarie 1564 în Roma, el  a contribuit la înflorirea curentului  Renascentin prin fructuoasa sa activitate în calitate de sculptor, arhitector, pictor și scriitor italian.

Apariția pe lume a micului geniu s-a petrecut între orele  4 și 5 dimineața  și,  deși  născut  la  Caprese, provincia Arezzo, Michelangelo și-a considerat  întotdeauna  drept baștină Florența, de unde își avea origine întreaga sa familie . El a fost al doilea din cei  5  fii ai lui Lodovico di Buonarroti Simoni și ai Francescăi di Neri di Miniato del Sera.  Deși se născuse într-o familie destul de înstărită, tatăl său avînd funcții de conducere în regiune,  Michelangelo nu s-a bucurat prea mult  timp de  aflarea în sînul familiei, alaturi de frați și părinți.

Tatăl său, fusese pînă la nașterea micului geniu primar al localității Caprese și al unui oraș apropiat, numit Chiusa. Dar, în scurt timp de la nașterea lui Michelangelo, mandatul de primar al tatălui său, se încheiase și familia a  fost nevoită să se întoarcă în orașul natal, Florența.  Michelangelo, care avea pe atunci doar cîteva săptămîni, a fost lăsat pentru îngrijire  la o doică din Settignano, o localitate din apropierea  Florenței.  Momentul de răscruce în viața sculptorului, și cultivarea dragostei pentru  sculptură se presupune că ar fi fost anume  aici, întrucît femeia care alăpta pruncul era fiică și soție de pietrari. Pînă și localitatea în care trăiau era cunoascută  pentru  măiestria locuitorilor  în ale sculptatului. Totuși, tatăl lui Michelangelo pregătea un alt viitor pentru  fiul  său.
Anul 1481 este marcat în viața micului Michelangelo prin moartea mamei. În scurt timp, la nici vîrsta de 7 ani, băiatul este înscris la  Şcoala de Gramatică din Francesco da Urbino, unde urma să îndeplineasca voia părinților săi, făcînd studii  în domeniul umanist. Dar, plictisit de latină și greacă, Michelangelo  renunță. În scurt timp, devine ucenicul unui pictor de fresce din Florența, numit Dominico Ghirlandaio, care îi va marca, activitatea de mai apoi. Pictorul  nu poate  să  nu observe  talentul lui Michelangelo și îl ajută să se înscrie la studii în sculptură, îndrumat de Bertoldo di Giovanni.

Alături de Bertoldo, Michelangelo începe să studieze mai aprofundat sculptura (1489 şi 1492 ), pe baza statuilor din Grădina din San Marco, Florenţa.  Aici se găsea colecția de statui a  conducătorului Florenței,  Lorenzo de Medici ( mai era numit Magnifico). Tînărul are șansa unică, nu doar de a studia sculptura, dar și de a  cunoaște oameni de arta  precum   Marsilo Ficino și  Angelo Poliziano.  În perioada aflării sale  la familia de  Medici,  Michelangelo este interesat de  studiul anatomiei, care era strict interzisă în acele vremuri. Totuși, contactul cu trupurile morților  îi afecta sănătatea, fapt care l-a determinat să ia o pauza.
La vîrsta de 16 ani, tînărul realizează primele sale opere în sculptură Lupta centaurilor și Madona della Scala. Cea mai importantă realizare la vîrsta sa a fost însă, dobîndirea unui stil propriu în lucrări, care era foarte evident.
În anul  1494 din cauza instabilității politice, Michelangelo este nevoit să părăsesacă Florența, pentru a se întoarce abia peste un an.
În 1496, merge pentru prima oară în Roma, unde primește propunerea de a sculpta un monument funerar pentru Jean de Billheres. În  cîțiva ani, mai exact în 1499, Pietà este gata. Sculptura este singura lucrare pe care poate fi observată semnătura autorului (ea este imprimată pe centura care cuprinde pieptul Fecioarei). Totuși, degrabă acesta a fost mutată în bazilica  Sfântul Petru. Lucrarea o întruchipează pe  Fecioara Maria , care îl ține în brațe pe Isus Hristos după scoaterea lui de pe Cruce. Fiind de o valoare inestimabilă, sculptură îi va aduce în scurt timp renume.

Totuși în 1501 se reîntoarce în Florența și timp de 2 ani (1502-1504) realizează statuia lui David. Sculptată  în întregime din marmură albă, aceasta este statuia unui bărbat gol și îl întruchipează pe David, cu praștia în mînă,  pregătit pentru  lupta cu Goliat. Statuia măsoară 4,34 metri, iar împreună cu postamentul din piatra, are chiar 5,17 metri.
La data de  25 ianuarie 1504, special pentru a hotărî locul amplasării statuii, a fost creată o comisie, formată din cei mai renumiți oameni de artă  din Florența. Printre aceștia se numără:  Leonardo da Vinci,  Antonio da Sangallo,  Lorenzo di Credi, Piero di Cosimo, Sandro Botticelli, Filippino Lippi, Cosimo Rosselli și alții. Într-un final, s-a hotărît ca statuia să fie amplasată în fața clădirii Palazzo Vecchio (totuși, pentru a se afla în siguranță și  a fi protejată  de actele de  vandalism, în 1873 statuia a fost scoasă din piață  și mutată în Galleria dell'Accademia.)
În anul 1505, Michelangelo, fiind chemat la Roma, primește din partea lui Papa Iuliu al II-lea, probabil cea  mai de amplare comanda. Acesta i-a cerut crearea unui mausoleu, care să conțină peste 40 de statui. Timp de tocmai 8 luni, se află la  Carrara, unde se ocupă de căutarea celor mai potrivite blocuri de marmoră.  Michelangelo a avut de lucru aproape 40 de ani la această comandă, finisînd-o abia în 1545.

Anul 1508 la fel este marcat de o propunere de amploare din partea lui Papa Iuliu al II-lea. Acesta i-a cerut să picteze tavanul Capelei Sixtine. Inițial, Michelangelo s-a împotrivit,  argumentînd că el este mai mult sculptor decît pictor, dar în urma insistențelor Papei, acesta a acceptat, și nu doar atît. Fiind conștient de responsabilitatea pe care o presupune această lucrare, Michelangelo a renunțat la toți ajutorii săi, rîmînînd să facă de unul singur această capodoperă. Lucrările le-a încheiat cu succes peste 4 ani (1512).
În 1527, Roma trece prin încercări grele, fiind luată sub conducerea lui Carol V. Între timp, familia Medici a fost alungată, iar Michelangelo, încearcă, pe ascuns, construcția unor fortificații ( fiind numit anterior  inspector al fortificațiilor).  Înțelegînd că este trădat, el este nevoit să se refugieze în Veneția. Peste 3 ani, Florența capitulează și în anul 1530 familia  de Medici revine la putere. Michelangelo se reîntoarce pentru a finisa biserica San Lorenzo și cavourile  familiei de Medici. Cîțiva ani se va dedica întru-totul lor.
În anul 1534, papa Clement al VII-lea, îi cere lui Michelangelo să facă o pictură pe peretele din  Capela Sixtină, intitulată Judecata de apoi.  Peste 7 ani, în 1541, a avut loc inaugurarea, care a trezit sentimente contradictorii  în rîndul celor prezenți.  Unii  erau impresionați de tabloul apocaliptic, care îl înfățișează  în centru pe Isus Hristos cu mama sa și toți Sfinții, judecîndu-i pe morți, alții, însă, au rămas indignați de goliciunea personajelor.  Mai  mult ca atît, după moartea  lui Michelangelo, un ajutor de-al său, pe nume Daniele da Voltera, a fost însărcinat să acopere cu picturi organele genitale ale personajelor din Judecata de apoi.  Pentru acest fapt, pictorul a primit mai apoi  porecla de “creatorul de pantaloni”. În timpul lucrărilor de restaurație ulterioare, personajele au primit aspectul lor original. Pînă la sfîrșitul zilelor sale, Michelangelo se ocupă în special cu arhitecutra. El duce la bun sfîrșit construcția palatului Farnese, realizează planurile pentru cupola Bazilicii Sfântul Petru și pieții Capitoliului. Printre ultimele sale lucrări, Michelangelo revine la tema  Pietà. Pictorul moare la 18 februarie 1564, la Roma , avînd la acel moment 89 de ani. Conform ultimelor sale rugăminți, el a fost înmormîntat la Florența, fiind depus  într-o criptă a bisericii Santa Croce.

Michelangelo - pictorul
Deși Michelangelo s-a făcut inițial cunoascut datorită sculpturilor sale, acesta a excelat și la capitolul pictură.  Una dintre primele sale lucrări este La Sacra Famiglia (Sfânta Familie). Aceasta presupune folosirea tehnicii  affresco, caracteristică picturii murale.  În lucrarea sa, se simte o tendință spre antic, ceea ce însemna pe atunci  o revoluție în iconografie.
Picturile pereților altarului din Capela Sixtină , care măsoară 17 metri în lungime și 13 metri în lățime, intitulate Judecata de Apoi, sugerează sfîrșitul lumii și durerea omenirii aflate în pragul apocalipsei. Michelangelo cunoștea fiziologia umană la perfecție și nu-și permitea nicodată să picteze 2 personaje cu aceeași poziție a corpului. La fel a procedat și în Judecata de Apoi, unde fiecare personaj din cele 300 este irepetabil.  

Michelangelo - arhitectorul
Printre lucrările arhitecturale mari  ale lui Michelangelo se consideră: Palatul Farnese, Cupola Catedralei Sfântul Petru din Roma, Biblioteca Laurentină din Florența și Capela familiei de Medici (Capela familiei de Medici este mausoleumul unde a fost înmormîntată familia de Medici. Aici se păstrează cavourile lui Lorenzo de Medici, Ducele de Urbino, Giuliano de Medici și Ducele de Nemours)
În anul 1534, cînd se întoarce definitiv la Roma, începe activitatea sa intensă în arhitectură. Paul al III-lea îi dă comanda de a proiecta Piața edificiului Campidoglio  și conceperea unui proiect al spațiului public. Pentru aceasta era nevoie de un plan detaliat, care să cuprindă întreg teritoriul vizat, adică colinele Capitoliului. În perioada respectivă, teritoriul era devastat aproape în întregime, iar Michelangelo a conceput amenajarea spațiului astfel încît să poată fi admirate  monumentele arhitecturale  existente și să permită accesul liber la coline. Arhitectorul proiectează Palatul Senatorial, Palatul Conservatorilor, și Palatul Nou, astfel încît să închidă piața în formă de potcoavă.
Totuși, cel mai mare proiect pe care l-a realizat Michelangelo, a fost restructurarea catedralei Sf. Petru. Cînd arhitectorul murise, edificiul nu fusese construit totalmente. Astfel, el a fost finisat de  Giacomo della Porta și Domenico Fontana, care, însă, au modificat proiectul inițial, obținînd o cupolă mult mai alungită decît în proiectul inițial.

Michelangelo – poetul
Michelangelo nu a scris niciodată poezii pentru a fi publicate, totuși, au rămas o mulțime de compoziții, în special în formă de sonet  și madrigal.
Se presupune, că  Michelangelo a dedicat mai multe din sonetele sale, unui tînăr, Tommaso Cavalieri, care i-a servit drept muză. Unul dintre acestea spune:
Împovărat de ani și de păcate plin,
cu o puternică tristețe înrădăcinată,
vecină-mi este moartea care mă veghează
și-n inimă nutresc venin.

Nu mai am forțele-mi de care am nevoie
să schimb această viață, dragostea,
vestimentația sau soarta,
fără prezențele tale divine și clare,
a fiecărui drum înșelător.

Dragul meu domn, nu e de-ajuns
să mă dorești și să aspiri spre cer
doar pentru că sufletul ar fi,
nu ca prima dată, creat din nimic.

Mai mult decât atât, privezi,
dezbrăcând sufletul de moarte,
mă rog primește-mi înaltul drum,
să poată fi mai sigură și mai vizibilă
întoarcerea.( traducere de C.D. Zeletin.)

Unele surse afirmă  că Michelangelo ar fi fost un homoerotic. O demonstrație a acestui fapt fiind obsesia pentru nudul masculin în lucrările sale. Alții, consideră că acesta, pur și simplu, s-a dedicat întru-totul creației, uitînd de poftele trupești. Totuși cert este faptul că, Michelangelo nu s-a apropiat niciodată de o femeie. Lipsa unui urmaș a fost  unul dintre cele mai mari regrete ale geniului. Astfel, la vîrsta de 57 de ani se atașează de tînărul  Tommaso Cavalieri, în vîrstă de 23 de ani, considerîndu-l ca pe un fiu.
De asemenea,  Michelangelo s-a remarcat și printr-o serie de citate. Printre acestea se numără:
· Iubirea este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului, pentru ca să urce până la El.
· Un artist mare nu concepe niciun subiect pe care marmura să nu-l poată cuprinde în sânul său; dar nu reuşeşte aceasta decât mâna care ascultă de inteligenţă.
· Viaţa este darul lui Dumnezeu pentru noi. Modul în care o trăim este darul pe care noi îl facem lui Dumnezeu.
· În fiecare bloc de marmură se află o statuie şi e treaba sculptorului să o descopere.
· Dacă lumea ar şti cât de mult am muncit pentru a atinge măiestria pe care o am, munca mea nu le-ar mai părea la fel de minunată.
· Pictura, şi mai ales fresca, nu este o ocupaţie pentru cei ce au trecut de o anumită vârstă.
· Doamne, fă să doresc întotdeauna puţin mai mult decât pot realiza.
· Cel ce iubirea-şi ia drept armă, frânge destin şi ură, forţă şi mizerii.
· Am văzut îngerul în piatră şi am sculptat până l-am eliberat.
· Genialitatea este răbdare nesfârşită.
· Găseşte un serviciu care să-ţi placă şi vei adăuga 5 zile fiecărei săptămâni.
· La supărări eu uit îndatorirea, căci într-o vrednică prietenie mii de plăceri nu şterg o tulburare.
· Sufletul meu nu poate gasi o scara catre Rai decat prin frumusetea pamîntului.
· Fiindcă tiranii s-au lipsit ei singuri de iubirea pe care oricine trebuie s-o arate aproapelui său, nu merită nici ei vreo iubire omenească; tiranii nu sunt oameni, ci fiare sălbatice.