Misterul manuscrisului lui Voynich - Travelers-way.com

Deși, odată cu trecerea timpului, savanții ne bucură cu noi inovații și descoperiri  inedite, există totuși, unele mistere ale trecutului, care rămîn încă nedezlegate, iată deja  sute de ani.  Manuscrisul lui Voynich face parte din această categorie.
Așadar, manuscrisul lui Voynich (denumit în cinstea lui Wilfrid Michael Voynich, revoluționar polonez,  precum și bibliofil american și britanic) este un manuscris codificat, care,  pe parcursul a sute de ani, de la descoperirea sa,  n-a putut fi  descifrat încă de nimeni. Este important de menționat, că nu se cunoaște autorul , data apariției manuscrisului și chiar cărui gen de scriere îi aparține.
Manuscrisul a fost conceput sub forma unei cărți, cu 232 de pagini. Caracterele, care presupun litere și cifre au fost încă neînțelese. Specialiștii afirmă, totuși că informația ce se conține în manuscris este una exactă, de care autorul era absolut convins,  întrucît,  n-au fost  depistate tăieturi sau corecturi. Manualul mai cuprinde și scheme, desene, care este vădit că au fost executate într-un  mod mai puțin îndemînatic. Acestea sugerează  unele plante, animale, sau chiar pot surpinde teme legate de astronomie. Cel mai intrigant lucru, rămîne a fi faptul că aceste plante nu au fost încă găsite în natură. Timp de secole întregi, specialiștii au depus tot efortul pentru a găsi sensul ascuns în acest manuscris, dar,  nici chiar apariția calculatoarelor performante, care ar părea că pot face imposibilul în natură de descoperiri, n-au găsit răspunsul atît de mult  rîvnit de savanți.
Începînd cu anul 1969, manuscrisul este păstrat în biblioteca Beinecke Rare Book and Manuscript Library de la Yale University din New Haven, Connecticut, din SUA, purtînd numele de catalog  MS 408.
Datorită conținutului său ciudat, care reprezintă plante nedescoperite încă în  natură,  figuri feminine care se scaldă într-un lichid straniu și diverse semne zodiacale , manuscrisul  a fost denumit de către cercetători drept cel  mai straniu manuscris descoperit vreodată.

Călătoria manuscrisului în timp
Deși se presupune că unul dintre primii proprietari ai manuscrisului ar fi fost împăratul Bohemiei din secolul XVI și anume Rudolf II,  în mod oficial, primul proprietar, care a rămas  în istorie este Georg Baresch- alchimist din secolul XVII, care își avea originile în Praga. Acesta a  rămas surpins de cartea a  cărui conținut  îi era absolut necunoscut și în speranța că va fi descifrată, a transmis-o Școlii iezuiților.  Însă, după eforturi zadarnice, iezuiții au transmis-o la Universitatea Romano-Iezuita, ca în final, tocmai în anul 1870,  să ajungă la Franscati, lîngă Roma. Scopul era să o ascundă de soldații lui Vittorio Emanuele.  În anul 1912, împătimitul colecționar de cărți și documente vechi, Voynich, îl descoperă în mod absolut întîmplător,  în vila Mondragone, orașul Frascati . Era clar că, datorită conținutului său indescifrabil,  manuscrisul avea să capete o valoare inestimabilă în timp. Astfel, acesta a fost cumpărat în anul 1961 cu 24500 de dolari  de către H.P Kraus,  un renumit aticar din New York. Aflîndu-se în posesia lui, prețul manuscrisului  a crescut  pînă la 16000 de dolari. Dar,  fiind o sumă fabloasă, puțini își permiteau să rîvnească la luxul de a avea în posesie “comoara”. Astfel, în anul 1969,  H.P Kraus  l-a donat  Universității din Yale, devenind în acest mod, cea mai importantă achiziție în “Fondul de Carte Rară a Bibliotecii Beinecke ”(New Haven)
Cu toate că nu  i-a fost descifrat mesajul, recent,  specialiștii au putut să dateze manuscrisul. Așadar, acesta a fost scris la începutul anilor 1400, pe piele de animal  și este cu aproximativ 100 de ani mai vechi decît se credea pînă acum.  Plus la toate, se  pare că acestuia i s-au mai adăugat  pagini, pe parcursul anilor.
În momentul identificării  manuscrisului, între  paginile acestuia  a  fost descoperită o scrisoare, care spre deosebire de manuscris, era pe înțelesul specialiștilor.  Aceasta purta inscripția „Praga 19 august 1666”, iar titularul scrisorii,  Joannes Marcus Marci,  rectorul unei universități din Praga i se adresa lui Athanasius Kircher.  Acesta era un renumit lingvist al timpului, care s-a implicat chiar și la descifrarea ieroglifelor egiptene.  Joannes Marcus Marci afirma în scrisoarea sa,  că manuscrisul cu pricină, a fost în proprietatea  regelui Rudolf al II-lea de Habsburg, care îl procurase pe atunci pentru suma de  600 de ducați.  În zilele  noastre, suma s-ar echivala la 60.000 de euro.  Regele spera că manuscrisul păstrează secretul transformării în aur a oricărui  metal neprețios.
În scrisoare se mai preciza că un posibil autor al manuscisului ar fi  filozoful  și alchimistul englez Roger Bacon. Ba mai mult decît atît, Marci menționează că renunță benevol la manuscris, regretînd că și-a dedicat  întreaga  viață acestuia,  în speranța că-l va descifra.

Tentativele nereușite de descifrare a manuscrisului
La începutul anului 1919,  manuscrisul  lui Voynich este prezentat lui William Newbold, professor de filosofie la Universitatea din Pennsylvania,  însă doar fragmentar.  Abia peste  2 ani,  în aprilie 1921, acesta face un anunț  șocant pentru toată lumea,  spunînd că i-a reușit  decriptarea  textului. William Newbold susține versiunea  că  autorul este Roger Bacon, care a utilizat la criptarea  acestui  text metoda anagramării. De asemenea,  el  a reamintit că  Bacon este inventatorul  telescopului  și al microscopului. Ba mai mult, lui i se  atribuie descoperirea Mării Nebuloase din Andromeda.  Versiunea  lui  Newbold a  fost  făcută publică abia în anul 1928, la 2 ani după moartea acestuia. Cercetători cu renume, precum  Etienne Gilson și  Raoul Carton , au primit cu ușurință această interpretare. Cartea,  a fost editată postmortem, de un bun prieten pe  nume  Roland Grubb Kent, fiind intitulată “Cifrul lui Roger  Bacon”.
În scurt timp, cu argumente contra  vine John Manly, care spulberă soluția propusă de Newbold.  Acest lucru  însă,  nu-i  descurajează pe cercetători . Ei continua să studieze manuscrisul,  dar fără success.


După moartea lui  Wilfrid Michael Voynich, cea căreia i-a revenit  manuscrisul a fost soția acestuia, Ethel Voynich.  Aceasta a trimis o copie la  Universitatea Catolică din Washington și anume profesorului Henry Hivernat, care avea să studieze mai aprofundat materialul necunoscut. Totuși, profesorul nu s-a arătat atît de entuziasmat,  precum Theodor C. Peterson, asistentul său. Acesta a mai făcut  cîteva copii la manuscris,  mai exact una fotografică  și două variante  copiate  în totalitate  de mînă. Aceste copii, le-a finalizat abia în 1944, după care a continuat studiul intensiv, pe parcursul întregii sale existențe. După 40 de ani de muncă, Theodor C. Peterson  va spune doar atît: că literele din manuscris sunt silabe ale unei scrieri grafice medievale.
Din păcate, efortul său a fost zadarnic, deoarece, acesta  nu numai că nu a descifrat limbajul, dar n-a dat nici măcar o posibilă pistă de pornire pentru a descoperi taina manuscrisului.
Alți cercetători au prezentat alte versiuni. Spre exemplu Jorge Stolfi, de la Universitatea braziliana Campinas, susținea că manuscrisul nu este altceva decît o transcriere fonetică  a limbii chineze, făcută de o delegație aflată în trecere  prin Europa. Alții, insistau că documentul este scris în limba ucraineană, doar că,  autorul a omis vocalele. Și nu cea din urmă versiune a timpului, care  menționa că manuscrisul  lui Voynich  este o opera a catarilor și a fost scrisă într-o limbă veche, secretă.  Leone Levitov, autorul acestei ipoteze, susținea că ipostazele unde figurile feminine se scaldă într-un  straniu bazin, coincide întocmai cu un ritual al catarilor, care se chema “enduro” și era  un ritual de sacrifiu. Tot el susținea că plantele sunt simboluri catare,  iar stelele care apar pe paginile  manuscrisului, au mai fost găsite în cărțile  medievale despre catari.

Conținutul manuscrisului
În prezent, manuscrisul numără 204 pagini,  28 dintre care sunt anunțate pierdute.  Sumar, s-a calculat că manuscrisul conține  250.000 de cuvinte, acestea fiind editate cu simboluri și cu un alfabet alcătuit din 19 litere. Dimensiunile acestuia sunt de: 15 centimetri lățime și 23 de centimetri înălțime. Coperta este confecționată din pergament subțire și, cu timpul, s-a desprins de manuscris. Paginile sunt complet acoperite cu text și imagini. În ceea ce privește partea grafică, specialiștii au fost impresionați de  numărul impunător de  nuduri, care aparțin unor figuri feminine. De asemenea, manuscrisul conține imagini cu caracter astrologic și circa 400 de imagini care  ar  reprezenta niște specii necunoscute de plante.

Deoarece textul documentului  nu poate fi descifrat, specialiștii au încercat să se bazeze pe imaginile din context și au ajuns la concluzia că manuscrisul descrie o oarecare colecție de plante, de asemenea, profilîndu-se și astfel de capitole precum alchimia, astrologia și chiar vrăjitoria. Specialiștii au încercat să sistematizeze imaginile pe capitole și au  obținut o serie de subiecte la care, probabil, face referire autorul anonim :
· Botanica, care curpinde descrierea unui set de plante, o bună parte din ele neidentificate încă, sau, ce este la fel de probabil, cu caracter imaginar.
· Astronomia, care conține semnele zodiacului.
· Biologia, care curpinde imaginile unor ființe umane, în special figuri feminine.
· Farmaceutica, care este reprezentată prin fragmente de plante și ustensilele utilizate pentru studiul acestora.
· Secțiunea rețetelor, care cuprinde unele formule, precum susțin specialiștii, alchimice.
Desenele  care prevalează paginile manuscrisului, deși sunt efectuate într-o manieră bizară, ar putea aparține mai mult unui om de știință, decît unui simplu artist. Sunt de remarcat unele culori, care atrag  imediat atenția cititorului.  Printre  acestea se numără: purpuriu, galben deschis, bleau,  maro, dar , în special, verdele intens.  Figurile feminine, care se scaldă într-un lichid straniu de culoare verde,  par a face acest lucru în vase stranii, asemeni unor căzi de baie, dar, dotate cu  țevi. Prima impresie, este cea a unor mașini hidraulice, sau dispozitive de ordinul fantasticului.


Răsfoind  paginile, putem observa corpuri astronomice, văzute parcă prin telescop, ori celule reprezentate prin prisma  microscopului.  De asemenea, un calendar ciudat, alcătuit din diverse semne zodiacale și, nu în ultimul rînd, nuduri de femei, în căzi  “zburătoare”. Între toate aceste imagini, sunt aliniate întregi, în care, pe semne, autorul face anumite concretizări și explică ceea ce, oamenii de știință nu pot, nicidecum , înțelege. În mod obișnuit, textul nu pare criptografiat, deoarece caracterele ar părea să aparțină scrierii medieval tîrzii , purtînd astfel, amprenta grafică  a epocii.
Paleografii s-au arătat neputincioși în fața textului, nefiind identificată încă  nici-o sursă alfabetică, pentru anumite caractere ale limbajului. În total, manuscrisul cuprinde  29 de grafeme.  Deși, inițial s-a presupus că este vorba de o simplă codificare prin metoda substituției monoalfabetice, după mai mult timp de cercetări, ipoteza a eșuat.

O altă tentativă  a lingviștilor, a fost cea de a compara textul documentului anonim, cu alte scrieri efectuate în limba latină bisericească,  limba veche a francilor și engleza medievală, dar nu s-au găsit nici-un fel de similitudini între acestea. Astfel, au hotărît să studieze grafica, pergamentul, cerneala, dar fără concluzii univoce.
Specialiștii, ar putea să susțină un singur lucru, cu  o oarecare ceritudine, că manuscrisul datează din secolul XV- XVII, deși nici-un alt document al timpului, nu are un limbaj asemănător.

Noi ipoteze despre conținutul manuscrisului
Cercetătorii susțin că alfabetul ciudat a fost  creat  pentru a ascunde   anumite  informații și nu este altceva decît transformarea unei limbi europene,  utilizînd un cifru. Dar acesta s-a dovedit a fi unul foarte complicat, din moment ce n-a putut fi descifrat timp de secole.
Alți savanți, sunt de părerea că limba este una  non- europeană, care aparține unui alfabet inventat.
În anul 2003, un specialist  în computere de la Keele University, menționa că a elaborat o limbă asemănătoare și a folosit pentru aceasta o grilă,  care plasa  literele inventate pe foaie, dar într-o ordine aleatoare. Dar, nici această metodă, n-a fost eficientă.
O  teorie recentă afirmă că este vorba despre un soi de stenodactilografiere, care presupune că descifrarea cuvînt cu cuvînt a manuscrisului, ar îngreuna și mai mult sarcina existentă.
Există și savanți, care cred că manuscrisul  lui Voynich, ar conține formule chimice ale unor substanțe, care îi pot conferi omului nemurirea, ori poate conține secretele  unor alchimiști ai timpului,  care tindeau să transforme orice metal neprețios  în aur. Nimeni nu știe însă, dacă acest manuscris  nu este doar o primă tentativă de creație a literaturii știinșifico-fantastice.
Datorită imposibilității de a descifra limbajul manuscrisului, acesta  se menține în topul celor 5 cele mai mari mistere ale lumii, alaturi de Sculptura lui Kryptos, Cifrurile Beale , Discul lui Phaistos și Inscripția din Shugborough .
Cel mai mult probabil, taina  acestui document  anonim , nu va fi descoperită nici în următorii 50 de ani.