S-a observat ca strabaterea itinerariilor montane atrage cea mai numeroasa categorie de turisti, mai ales tineri. Este si firesc sa fie asa, daca ne gîndim la marea varietate si frumusete a peisajelor, la satisfactia celor ce urca spre marile înaltimi, la efortul placut si reconfortant, datator de sanatate, ce trebuie depus, care contribuie la activarea metabolismului si la calirea organismului. Muntele poate fi strabatut în toate anotimpurile, dar, toamna, este de preferat organizarea excursiilor montane pentru stabilitatea conditiilor meteorologice. Vara ofera avantajul unor zile lungi — indicate pentru parcurgerea unor trasee care depasesc 5—6 ore de mers pîna la punctul de înnoptare. Si îmbracamintea este mai usoara în acest anotimp. Iarna se merge cu atentie, pe drumuri scurte si numai dupa ce au fost consultati ghizii locali în privinta conditiilor specifice. Excursiile se fac numai în grupuri si se evita cazarea în corturi daca majoritatea turistilor nu poseda o experienta verificata. Echipamentul va fi stabilit în functie de dificultatea traseului, durata excursiei si — în parte — de vîrsta excursionistilor. În orice caz, nu se porneste pe munte în haine de plimbare pe strada, ci întotdeauna se va folosi un echipament adecvat, care sa apere corpul de intemperii si pericole, mentinîndu-i sanatatea si rezistenta la efort. Acest echipament trebuie sa fie usor si rezistent, calduros si comod. Va fi evitata îmbracamintea strîmta (în special pantalonii), care stînjeneste miscarile, provoaca rosaturi, oboseste muschii si nu pastreaza caldura corpului. Vor fi preferate obiectele de îmbracaminte din lîna si bumbac. Puloverele si camasile din materiale sintetice nu sînt indicate. Ele sînt mai putin calduroase si nu absorb transpiratia. Aceleasi inconveniente le prezinta si hanoracul tesut din fire sintetice, în plus el se sfîsie cu usurinta daca este agatat. Numai contra apei de ploaie este folositoare o pelerina impermeabila lucrata din folie de material plastic, nu din tesatura (cum sînt fisurile) prin care apa patrunde usor. Bagajul — ales cu mult discernamînt pentru a nu depasi necesarul strict, dar fara a omite obiectele esentiale — va fi pastrat în rucsac, nu în sacosa de mîna si în nici un caz în geamantan! Astfel se va face un efort mai mic si, avantaj major, mîinile vor fi libere.
RECOMANDARI SUPLIMENTARE: • pentru a preveni eventuala udare si a gasi usor obiectele de care aveti nevoie, ambalati-le în pungi din material plastic, pe categorii: lenjerie, îmbracaminte groasa, îmbracaminte pe timp de ploaie, batiste si ciorapi, îmbracaminte pentru plaja, obiecte de toaleta, trusa medicala, trusa pentru reparatii vestimentare, vesela si tacîmuri etc.; • evitati îmbracamintea care se închide cu fermoare, caci se pot deteriora si sînt dificil de reparat; • pantalonii vor fi confectionati din stofa groasa, rezistenta, croiti dupa modelul celor pentru schiori (spre a putea fi introdusi cu capetele în bocanci), dar fara a fi strîmti pe corp; • puloverul de turist va fi mai lung decît cel obisnuit. Hanoracul va avea buzunare în care se pot pastra la îndemîna: briceagul, lanterna, harta, busola, unele alimente (zahar, glucoza, ciocolata, biscuiti); • pe munte se poarta doua perechi de ciorapi odata: mai întîi ciorapii de lîna si peste ei cei de bumbac
Ciorapii de lîna vor fi pe masura, fara cîrpituri în relief (eventualele reparatii se fac tesute). Înainte de a îmbraca ciorapii e bine sa tamponati talpile si pielea dintre degete cu pudra de talc. Astfel veti evita transpiratia excesiva, rosaturile, degeraturile si veti pastra o buna circulatie a sîngelui. Ciorapii vor fi purtati bine întinsi si rasfrînti peste bocanc, pentru a permite aerisirea picioarelor. Schimbati zilnic ciorapii! dupa ce faceti o baie calda la picioare. Pentru a preveni transpiratia excesiva, turnati în apa de clatit doua linguri de formol la 7—8 litri de apa calduta. Tineti picioarele în aceasta baie 8—10 minute. Nu stergeti picioarele ude, ci tamponati-le usor cu prosopul; • încaltamintea va protejeaza picioarele de traumatisme si de frig. Ea trebuie sa fie comoda si deja purtata cel putin 6—7 zile în mersul obisnuit prin oras. Nu plecati niciodata la munte (ca si în orice alta excursie) cu bocanci noi!
Daca sînt prea largi, bocancii vor produce rosaturi; cei prea strîmti jeneaza la mers, încetinesc circulatia sîngelui, fac bataturi sau basici dureroase, iar iarna permit aparitia degeraturilor. Nu mergeti cu bocanci cu clame — pentru schiori, care par mai rezistenti; desi impermeabili, sînt incomozi si foarte obositori. Vara, preferati ghete sau, pe drumuri mai usoare, ghete de baschet, nu tenisi. Pentru protectia pielii si talpii bocancilor sau ghetelor, vara, acestea se ung cu unsoare speciala, lichida si se expun la soare. Operatia se repeta de doua-trei ori. Iarna vor fi ceruiti si lustruiti cu crema de ghete obisnuita. Daca s-au udat, lasati-i sa se usuce la temperatura camerei; nu lînga surse de caldura, fiindca se scorojesc. Alimentatia turistului la munte trebuie sa fie variata, bogata în calorii si vitamine, fara un consum mare, cantitativ. Se va mînca bine dimineata si seara, iar la prînz mai usor, cam un sfert din ratia zilnica totala. Vor fi evitate alimentele care se digera greu si conservele cu sosuri. Foarte indicate sînt compoturile diferite ambalate în cutii de metal. Zeama lor poate fi dublata cu apa — chiar rece — la care se mai adauga putin zahar sau glucoza si zeama unei lamîi sau portocale (ori suc îmbuteliat). Se va consuma mîncare calda cel putin la o masa pe zi. Dimineata se va bea ceai cald, bine îndulcit si cu lamîie, sau o cafea ori cacao slabe, dar îndulcite. La urcus mai îndelungat (peste doua ore) se vor face scurte popasuri si se vor consuma: glucoza, zahar, ciocolata, rahat, bomboane, napolitane, lamîi, portocale, mere — care combat setea si satisfac nevoia organismului de vitamine si saruri minerale (înlocuind pe cele care se pierd prin transpiratie abundenta). Se va bea, de preferinta, apa minerala. Nu carati la drum prea multe alimente; în nici un caz mezeluri! Completati-va aprovizionarea cu alimente de la cabane, magazinele muncitorilor forestieri, stîne. Un adaos util si delicios îl constituie fructele padurii: fragi, mure, zmeura, afine, catina, macese, alune — bogate în vitamina C. În zonele de deal puteti gasi cirese (amare), mere si pere (asa-numite „padurete"), iar uneori chiar nuci. În timpul popasurilor scurte evitati sa beti apa; e suficient daca va clatiti gura si daca — acolo unde aveti posibilitatea — va spalati pe fata, pe mîini si pe picioare. Daca sîn-teti încalzit si transpirat, dupa ce ati depus un efort, nu beti apa rece de izvor sau din termos. Abia dupa un popas de un sfert de ora, beti încet un pahar de apa, chiar mai putin daca mai aveti de mers. Daca apa gasita pe traseu într-o sursa naturala vi se pare impurificata, ste-rilizati-o cu un dezinfectant, chiar daca acesta îi modifica putin gustul. Astfel, puteti folosi o pastila de hi-permanganat de potasiu la doi litri de apa sau cinci picaturi de tinctura de iod. Si mai bine este daca aveti posibilitatea sa o fierbeti în clocot timp de 15—20 minute. Iata reteta unui ceai concentrat, care poate fi transportat într-o butelie pentru toata echipa. Se opareste, cu 250 ml apa clocotita, un amestec în parti egale (cîte 5 grame de planta uscata) din urmatoarele plante: menta, sunatoare, gentiana, macese maruntite si numai 0,5 g pelin sau frunze de anghinare. Daca trebuie pastrat mai mult de 24 ore, i se adauga 25 ml rom sau coniac. Pe traseu, pentru a prepara ceaiul, se toarna 25 ml din aceasta esenta într-un litru de apa calda sau rece si se mai adauga, dupa plac: zahar, suc de lamîie sau portocala. Desi usor amarui, ceaiul are gust placut si calitati medicinale. Baut fara zahar este racoritor si taie setea. Pe munte, apa minerala poate fi înlocuita cu apa potabila obisnuita în care se adauga 3—5 g sare la litru. ATENTIE! • nu faceti baie în apele reci ale rîurilor si lacurilor de munte, fie chiar vara; • nu va avîntati la înot în apa lacurilor de munte; pot surveni accidente mortale ca urmare a socului pe care-l resimte organismul din cauza diferentelor bruste si mari de temperatura; • daca pe traseu va surprind norii sau ceata, si va învaluie, asteptati pîna cînd trec, sau continuati-va drumul cu multa prudenta, numai pe poteci marcate; • ultimul coechipier va ramîne lînga semnul vechi de marcaj pîna cînd aude semnalul celui din fata ca a fost descoperit un nou semn; • pe timp de ploaie cu descarcari electrice nu va continuati drumul, dar nici nu va adapostiti sub arbori sau în clai cu fîn, ci în scobiturile de sub stînci sau asezati cît mai aproape de pamînt, acoperiti cu pelerine impermeabile sau cu folii din material plastic. Nu ramîneti în picioare, ci stati asezati ghemuiti, ca broasca. Nu folositi umbrele cu parti metalice. Abandonati toate obiectele metalice pe care le purtati, la distanta de cel putin 100 metri; • pentru a evita întîlnirile cu animale salbatice, în timpul mersului, e bine sa discutati cu voce tare, spre a va face simtita prezenta. Aceasta nu înseamna însa exces de zgomote si o comportare necivilizata fata de natura, prin strigate, vociferari, casetofoane sau aparat de radio date la maximum etc. La mersul prin zone împadurite sau cu tufisuri se va purta un mic ciomag cu care se va lovi în copaci sau tufe. În acest fel, animalele prevenite, inclusiv viperele, fug. O primejdie poate fi întîlnirea cu o ursoaica cu pui. În acest caz cautati sa ramîneti nemiscati, calmi, pentru ca animalul sa nu se înfurie. De obicei, ursul e pasnic si pleaca singur imediat ce adulmeca omul. Uneori întîlnirile relativ apropiate (5—10 metri) se petrec prin zone cu multa vegetatie, în special tufe de zmeura sau mure. Daca animalele sînt zarite la vreme vor fi evitate, cu calm. Daca nu, grupul va ramîne unit; nimeni nu paraseste grupul luînd-o la fuga! Strigati tare si amenintati cu batul sau toporisca. Ramîneti împreuna si daca — totusi — sînteti atacati, asezati-va spate la spate si aparati-va cu ciomegele, toporisca, cutitul, tevile cortului, pietre. Iata cum s-au descurcat într-o atare împrejurare Calistrat Hogas si tovarasul sau de drum atunci cînd au fost atacati de dulaii unei stîne din Muntii Neamtului: „Cît te-ai sterge la ochi, furam împresurati din toate partile de o mie de colti gata sa ne sfîsie. Planul nostru de lupta era însa mai înainte hotarît; potrivit acestui plan, ne puseram deci spate la spate si, cu vînjoasele bete de drum, începuram a descrie cercuri de aparare ametitor de repezi; marimea primejdiei ne dadea puterea si agerimea trebuitoare; un duel în adevar original se încinsese în întunericul noptii, sub lumina stelelor Halaucei, între cîinii întarîtati cu coltii lor de fier si între animalul cu doua fete înjghebat în pripa de noi; dar, în tot timpul acestei lupte deznadajduite, noi nu încetaram de a ne apropia laturis de stîna." Noaptea, cea mai buna arma de aparare este focul, care înspaimînta toate animalele; • avalansele se produc mai ales la înclinari ale pantelor de peste 18°. Se va evita strabaterea crestelor la scurt timp dupa ce a nins mult, fiindca s-au asezat mase mari de zapada afînata, nestabila. Pericolul e mult mai mare primavara. Daca trebuie sa treceti totusi prin zone unde banuiti ca este pericol de avalansa (mai ales în pante de forma concava), nu mergeti în grup, ci pastrînd o distanta de aproximativ o suta de metri între persoane. Astfel, în caz de accident, cei ramasi în afara zapezii vor putea sa-i salveze pe cei blocati. Iarna evitati circulatia pe creste, unde zapada se aduna depasind stînca si formînd o „treapta" care ramîne suspendata în aer. Este indicat sa se sondeze terenul cu batul de schi (sau un bat oarecare), chiar la fiecare pas în zone suspecte; • porniti la drum dimineata numai daca ati dormit cel putin opt ore; culcati-va seara devreme si scu-lati-va, vara, la ora 5—6 dimineata. Zilele cu vînt puternic sînt periculoase pentru ascensiuni; asteptati pîna cînd vremea se linisteste; e daca urcati în grup, mai ales cu mai mult de patru excursionisti, nu va razletiti, înaintati în formatie, mereu aceeasi, pentru a se putea verifica usor daca vreun coechipier lipseste. Ultimul din grup va avea grija ca nimeni sa nu ramîna în urma; • la coborîri de pante repezi fara poteca sau pe terenuri surpate se merge în zigzag. Se pastreaza o distanta mai mare între coechipieri si se are deosebita grija a nu se pravali pietre de pe drum peste cei din fata, nu se sprijina mîna sau piciorul pe pietre, vîrfuri de stînca sau radacini de plante decît dupa ce le-a fost verificata soliditatea; • daca cineva trebuie sa coboare într-o prapastie (pentru a recupera un obiect pierdut sau a culege un esantion de roca, ori o planta, pentru a fotografia sau filma), se va lega cu un nod dublu de frînghie în jurul pieptului, iar capatul frînghiei va fi bine fixat de un arbore solid aflat cît mai aproape de marginea denivelarii.
Articol preluat de pe Wikipedia
