Cucerirea Arcticii, tinut al pustiurilor nesfarsite de gheata, a înscris multe pagini eroice, dar si tragice, in istoria escoperirilor geografice.
Secole de-a randul, omenirea s-a straduit sa ajunga la Polul Nord, unde - dupa cum credeau anticii - '' zeii '' au vazut Soarele rasarind numai o data pe an, unde anul este egal cu o zi lunge si cu o noaspte si mai lunga.
Primul care a incercat sa patrunda in Arctica a fost, Pitheas, grecul din Massalia ( marsilia de azi ) , geograf, astronom si calator pasionat. Acesta porneste, pe la sfârsitul secolului al 4 - lea î.e n., spre nord pe un vas mic, primitiv, sperând sa învinga valurile tumultoase ale marilor arctice, prea putin ospitaliere. Nava lui insa, care zbura cu o sprinteneala de pasare pe apele calde ale Oceanului Atlantic, s-a dovedit neputincioasa in fata aisbergurilor uriase. Biruind furtuni si ceturi ale nordului, lopatând cu vâslele incarcate de cruste groase de gheata, Pitheas ajunge la tarmurile unui pamant necunoscut, inconjurat de ghetari mari plutitori. Sa fi fost Norvegia ? Sau poate Islanda? Cert este ca, in fata '' zidurilor de gheata '', calatori curajosi - ca Pitheas - au fost nevoiti sa cedeze si sa se intoarca acasa '' inainte ca sangele sa le înghete in vine ''. In secolul al 7 - lea, calugari irlandezi au adus in Europa stiri extraordinare despre Islanda - tinut acoperit in mare parte de gheata, dar unde erau si izvoare de apa calda, in jurul carora existau oaze minunate. Un secol mai târziu, in Islanda apar nomanzii. Navigatori iscusiti, cunoscuti sub numele de vikingi, acestia au descoperit in secolul al 9-lea '' Pamântul Verde '' ( Groenlanda ).
Dar n-a trecut multa vreme si, prin secolul al 13-lea '' Pamântul Verde '' s-a transformat, din pricina frigului cumplit, intr-un pustiu alb. Între Groenlanda si Europa s-a interpus un zid de gheata. Populatia, lipsita de alimente, de lemn pentru nave, de locuinte calduroase, decimata de boli, a disparut. N-a mai ramas decât o amintire vaga despre acei europni care descoperisera Groenlanda si despre perioada de inflorire a acestei insule, precum si despre voinicii vânatori si pescari nomrmanzi, care, traind acolo, trimeteau in Europa blanuri pretioase si colti de morse.
S-au scurs câteva secole. Tainicul pustiu alb a inceput sa atraga oameni de stiinta, geografi, naturalisti si chiar aventurieri si negustori. Dar asaltului lor, Arctica le opunea bariere de gheata, furtuni, viscole si lungi nopti polare. Intre timp, câstiga teren ideea de a se gasi un drum scurt din Oceanul Atlantic in Oceanul Pacific si de acolo spre India, China si alte tari.
La sfârsitul secolului al 15-lea genovezul Giovanni Caboto se pune in slujba lui Henric al 8-lea al Angliei si, devenit John Caboz, face primele incercari de a ajunge in China, ocolind pe la norg continentul nord-american. Mult timp dupa aceea, in nordul îngetat s-au petrecut drame care au inscris in istoria descoperirilor geografice numele unor mari cutezatori ca : John Davis ( omorât de pirati ), Henri Hudson ( aruncat in voia valurilor de echipajul rasculat ), Baffin, Jens Munk ( singurul supravietuitor al unei expeditii decimate de scorbut) si multi altii; toate aceste drame s-au prtrecut in decursul unui singur secol. Un bilant deprimant ! Timp de aproape doua secole dupa aceea indeea cuceririi drumului pe la nord-vest este abandonata. Va fi insa reluata abia la sfârsitul secolului al 18 -lea de '' Compania Golfului Hudson '' si de James Watt, a fost aplicata la construirea navelor. Asaltul gheturilor a fost reluat de catre John Ross care a descoperit polul magnetic, si de catre John Franklin, disparut, cu intregul sau echipaj si cautat timp de 13 ani de expeditii trimise anume in acest scop, pentru ca pâna la urmasa fie gasite doar niste oseminte, câteva note si sa se culeaga unele marturii relatate de eschimosi.
