Transsiberianul (Velikaja Sibirskaja Magistral' - Moscova - Vladivostok, 9 476 km), cea mai rapida cale terestra care leaga Europa de Extremul Orient. Realizata la sfîrsitul secolului trecut si începutul secolului nostru, magistrala transsiberiana a jucat si joaca un rol urias în dezvoltarea economico- sociala, în valorificarea potentialului Siberiei.
Constructia sectorului siberian propriuzis, Celeabinsk (Cel'abinsk) - Vladivostok (7 416 km) s-a efectuat în conditii deosebit de grele ( mlastini întinse, paduri nesfârsite, clima aspraa, traversînd marile fluvii Obi (Ob'9, Irtâs, (Irtys), Angara, Enisei (Jenisej). Începuta în 1891 (sectorul Vladivostok - Grafskoi), lucrarea s-a terminat în anul 1916, odata cu darea în folosinta a sectorului Sretensk - Habarovsk.
Ulterior s-a trecut la dublarea acestei magistrale realizându-se sectorul Sverdlovsk - Tiumen (T'umen') - Omsk si fiind în curs de realizare (se va inaugura în 1983) magistrala Baikal - Amur (BAM, 3 145 km), ce va lega prin N lacului Baikal = Bajkal (transsiberianul trece în prezent pe la sudul lacului) orasele Ust'-Kut de pe Lena si Komsomolsk pe Amur (Komsomol'sk-na-Amure). Magistrala transsiberiana, azi electrificata în întregime, are 97 de statii, mai importante fiind marile centre economice Celeabinsk, Omsk, Novosibirsk, Krasnoiarsk (Krasnojarsk), Irkutsk, Habarovsk, Vladivostok. Expresul "Rossia" ce pleaca zilnic din Moscova parcurge uriasa distanta într-o saptamâna. Din trsanssiberian se desprind alte magistrale spre Asia Centrala sovietica ("turksib" - ul ) si spre R.P. Chineza (prin Ulan Bator si prin Harbin).
-------------------------------------------------------------------------------------------------------
La sfârsitul secolului al XIX-lea, dezvoltarea Siberiei era îngreunata de slabele legaturi de transport atât în cadrul regiunii, cât si între Siberia si restul tarii. În afara de Marea Ruta Siberiana, drumuri bune pentru transportul pe roti erau putine si foarte departate între ele. Timp de aproximativ cinci luni pe an, râurile erau principala cale de transport; în anotimpul rece al anului, marfa si pasagerii erau transportati cu sanii pe drumuri de iarna, multe din care erau aceleasi râuri, acoperite de gheata.
Primul vapor cu aburi de pe Obi, Osnova lui Nikita Miasnikov, a fost lansata în 1844; dar începutul a fost dificil si abia în 1857 transportul pe vapoare cu aburi a început sa se dezvolte serios în sistemul hidrografic al Obiului. Vapoare cu aburi au început sa opereze si pe Enisei în 1863, iar pe Lena si Amur în anii 1870s.
În timp ce Siberia de Vest, cu relieful sau jos era relativ bine servita de giganticul sistem hidrografic Obi–Irtît–Tobol–Hulîm, marile râuri ale Siberiei de Est — Enisei, Angara Superioara (Râul Angara în aval de de Bratsk nu era u?or navigabil din cauza repezisurilor), si Lena — erau navigabile doar pe directia nord-sud. O încercare de a remedia situatia prin constructia Canalului Obi-Enisei nu au avut un succes deosebit. Doar o cale ferata ar fi fost o solutie eficienta la problemele de transport ale regiunii.
Primele proiecte feroviare din Siberia au aparut dupa terminarea Caii ferate Moscova-Sankt Petersburg în 1851. Unul din primele proiecte a fost proiectul Irkutk–Chita, propus de un antreprenorul american W. Collins si sustinut de ministrul transporturilor Constantin Posiet al carui scop era legarea Moscovei de râul Amur, si astfel, de Oceanul Pacific. Guvernatorul Siberiei, Nikolai Muraviov-Amurski, era nerabdator sa vada un progres al colonizarii orientului îndepartat rusesc, dar planurile lui nu se puteau materializa de vreme ce colonistii trebuia sa importe grâne si alte alimente din Coreea. La initiativa lui Muraviov s-au efectuat studii în vederea construirii unei cai ferate în regiunea Habarovsk.
Pâna în 1880 guvernul central a ignorat practic aceste proiecte, din cauza slabiciunii economice a Siberiei, a birocratiei dificile si a temerilor de riscuri financiare. Ministrul de finante, contele Egor Kankrin scria:
Ideea de a acoperi Rusia cu o retea feroviara nu doar ca depaseste orice posibilitate, dar chiar construirea unei cai ferate de la Petersburg la Kazan ar putea fi finalizata cel putin peste câteva secole.
Proiectarea a durat 10 ani. S-au luat în considerare si rute alternative ca:
Ruta de sud: prin Kazakhstan, Barnaul, Abakan and Mongolia.
Ruta de nord: prin Tyumen, Tobolsk, Tomsk, Yeniseysk si linia actuala Baikal-Amur, sau chiar prin Yakutsk.
Se spune ca initial linia a avut o bucla de 7 km, deoarece când a fost trasata linia pe harta, tarul avea din greseala un deget pus în drum.
Constructorii au evitat sugestiile (facute cu scopul de face economii) de a instala feriboturi în loc de poduri, luându-se decizia de a construi o cale ferata neîntrerupta.
