Unii poate isi pun intrebarea daca merita sa se faca atatea sacrificii pentru a cuceri ... spatiile nesfarsite de gheata de la pol...
Si totusi merita sa fie cunoscuta Antarctida, acest frigorifer colosal al planetei noastre, caci a cunoaste Antarctida inseamna a cunoaste ce rezerve de apa dispune Pamantul, inseamna a dezlega multe taine privind clima de pe globul pamantesc, inseamna a intelege si, poate intr-un viitor apropiat, a dirija multiplele fenomene geofizice care intereseaza intreg Pamantul.
Omaneii de stiinta si-au propus sa raspunda precis la intrebarea: ce se ascunde sub stratul gros de gheata: un continent sau un arhipelag? Dar in afara de aceasta '' intrebare a intrebarilor '', se ridica inca multe altele cu privire la temperatura si circulatia aerului atmosferic, la vanturile puternice care bantuie tinuturile Polului Sud, la '' gheizerii '' de zapada, la resursele pe care le prezinta aceste intinderi de gheata etc. Iata de ce ei au luptat eroic, starnind admiratia lumii intregi, pentru dezlegarea acestor taine. Ce puteau insa realiza - la nivelul tehnicii de la rascrucea secolelor 19 si 20 - pionierii epocii '' snaiutelor trase de caini si a mareai cutezante umane '' ? Numai vointa de fier, solidaritatea si abnegatia in lupta acesta grea au putut ajuta pe cavaleri ai stiintei ca Shackleton, SCott, Admunsen si atatia altii sa deschida drumul spre Antarctida. Dar nici in perioada imediat urmatoare, cand pasarile maiestre ale lui Hubert Wilkens si ale lui Byrd au invins spatiile nemarginite ale Antarctidei, nici atunci cand pentru cucerirea '' continentului de gheata '' au pornit impreuna, dispunand de mijloace tehnice avansate, cercetatori din diferite tari, n-au putut fi rezolvate sarcinile enorme pe care Antarctida le punea in fata stiinte.
De aceea, inca din anul 1951, Biroul Consiliului International al Cercetarilor Stiintifice de pe langa O.N.U. a infintat un comitet pentru pregatirea Anului Geofizic International ( A.G.I ). Comitetul A.G.I. a facut apel la participarea cat mai multor state la cercetari geofizice in Antarctida - regiune a planetei noastre cea mai putin studiata si cea mai grea de cercetat din cauza conditiilor climatice extrem de aspre. La acest apel au raspuns cu entuziasm oameni de stiinta din 67 de tari.
In 1957, Australia, Argentina, Belgia, Marea Britanie, Noua Zeelanda, Norvegia, S.U.A, Franta, Chile, Africa de Sud, Rusia, Japonia au organizat mari expeditii antarctice, conform unui plan unuic stabilit, expeditii la acre au participat oameni de stiinta si din alte tari.
Sarcinile cele mai importante, precum si rezultatele cele mai mari sunt legate de activitatea desfasurata de Rusia su S.U.A.
In lucrarile A.G.I. s-au incadrat o seama de statiuni sovietice din ANtarctica, cum ar fi '' Pionerskaia '' la 1 500 km de tarm - unde, inca din 1956, ramasesera sa ierneze patru oameni de stiinta, in conditii de temperatura de pana la -67 grade celsius, de vanturi cu viteza de 15 m/s si de insuficienta de oxigen - '' Oaza '' si '' Komsomolskaia ''. Rusia a construit si alete statiuni pe linia de apropiere de sectorul de vest a Antarcticii unde isi organizeaza activitatea S.U.A.
Pornind de la '' Little America '' de pe tarmul Marii Ross, americanii aun construit cateva statiuni, cum ar fi '' Ellsworth '', apoi, la 1000 km interior, statiunea '' Byrd '' iar la Polul Sud statiunea '' Amundsen-Scott'' si altele. Statiunea '' Byrd '', de pilda, cuprindea 15 cladiri, toate construite sub gheata, dintr-un material plastic foarte rezistent.
Celelalte state participante in planul A.G.I. si-au incadrat activitatea desfasurata atat in statiunile existente cat si in cele create in cadrul obligatiilor ce si le-au luat. Astfel, Australia a incadrat in planul A.G.I., puternica statiune '' Mawson '' si a construit statiunea '' Davis '', Chile a pus la dispozitie cele sase statiuni din regiunea Tarii Graham. La fel au facut si celelalte tari, conform planului, ajungandu-se la 46 de statiuni stiintifice, care au desfasurat o foarte bogata activitate.
Rezultatele lucrarilor A.G.I. în America au fost rodnice atît în perioada de pregatire si în cadrul A.G.I. propriu-zis (1.VII.1957- 31.XII.1958), cît si în perioada urmatoare, cand cercetarile au continuat potrivit conventiei de cooperare internationala pe o perioada nelimitata. In felul acesta, putem mentiona o seama de rezultate obtinute in primele etape de cooperare in cadrul A.G.I Fiecare din rezultatele mentionate reprezinta sinteza unor mari stradanii puse in slujba sziintei.
Astfel a fost precizat continutul geografic al notiunii Antarctida, care s-a dovedit a fi al saselea continent al planetei noasstre.
Limitele de nord ale antarcticii. atat de mult discutate decenii de-a randul, au fost stabilite in mod stiintific. Aceste limite sunt zona convergentei, adica zona de contact a apelor reci antarctice cu apele mai calde de la latitudini mai mici. Zona convergentei trece pe la 48-50 grade latitudine sudica in Oceanul Atlantic, 52-50 grade latitudine sudica in Oceanul Indian si 50 grade latitudine sudica in Oceanul Pacific.
S-a stabilit ca suprafata Antarcticii, inclusiv Antarctida, este de 49 820 000 km2.
Oceanului sudic ii sunt specifice:
a) miscarea constanta a apelor dinspre vest spre est la 65-70 grade latitudine;
b) vanturi puternice si constante dinspre vest spre est.
Langa tarmurile continentului, cursul apelor are sens opus; la fel si vanturile isi schimba directia.
Ghetari in deriva acopera un spatiu imens la nord de continent. In decembrie si ianuarie se produce topirea ghetarilor. In cadrul circulatiei se formeaza ingramadiri de ghetari care constituie o bariera greu de strabatut.
Antarctida ( continentul ) are o suprafata de 14,000,000 km2 din care 900 000 km2 sunt acoperiti de gheturi self ( plati ); deci mai bine de 6% din suprafata totala se afla neacoperita de calota de gheata. AALtitudinea medie este de 2 165 m. Media celorlalte continente este de 900 m. Antarctida este, asadar cel mai inalt continent fata de nivelul Oceanului Planetar.
Problema, foarte mult discutata, daca Antarctida este un continent sau arhipelag s-a rezolvat in favoasrea primei presupuneri. Sub calota groasa de gheata este un continent cu partea de vest scufundata sub nivelul marii, in timp ce partea de est muntoasa se afla deasupra nivelului marii. Daca s-ar topi calota de gheata, uscatul, scapand de greutatea calotei, s-ar ridica cu circa 800 m.
Unii geologi americani presupun ca prin topirea calotei de gheata in partea de vest s-ar forma golfuri si lacuri, deci partea de vest ar fi un arhipelag, iar cea de est un continent.
Potrivit contatarilor din ( 1960-1963), calota de gheata are grosimea medie de 2 200 m, iar cea maxima de peste 4000 m stabilita de oamenii de stiinta americani pe pamantul Mary Byrd, si de 4000 m, stabilita de cei rusi langa statiunea '' Mirnii '', la polul inaccesibilitatii relative. Dic calculele facute reiese ca volumul de gheata in Antarctida este de 25 - 29 milioane km cubi, in timp ce volumul tuturor lacurilor si raurilor de pe glob este egal numai cu 2 milioane km cubi.
Daca s-ar topi gheata in Antarctida, nivelul oceanelor ar creste considerabil. Micsorarea sau marirea calotei de gheata antarctica influenteaza direct nivelul Oceanului Planetar. Glaceologii si meteorologii au constatat ca atat in Arctica, cat si in Antarctica temperatura aerului este in crestere continua din cauza sporirii activitatii solare, care duce in acelasi timp la intensificarea circulatiei atmosferice, deci si la marirea relativa a precipitatiilor regiunii polare. Astfel, pe Antarctica salteaua de gheat in interiorul continentului va creste. Concomitent, in zona marginala, din cauza ridicarii temperaturii din regiunile invecinate, se produce retragerea ghetarilor. S-a studiat totodata problema formarii aisbergurilor prin alunecarea ghetarilor de pe continent in mare.
Cu privire la relief si clima, s-au facut constatari deosebit de interesante . Antarctida are forma unei farfurii cu marginile ridicate. Este o veche platforma gigantica inconjurata de munti de varsta recenta. In partea de vest, ghetarul de self al lui Filner din Marea Weddell are o suprafata egala cu cea a Californiei. Depresiunea enorma acoperita de gheata si de doi mari ghetari acipa aproape toata Antarctida de Vest. Desupra ghetarilor se ridica vârful Palmer si muntele '' Mary Byrd ''. Din constatarile cercetatorilor rusi rezulta ca in vest, de la litoralul Tarii Victoria, coboara in mare trei ghetari formand aisberguri, cu suprafata de circa 200 000 m2 fiecare. In partea de est din golful Obi si golful Cooperatiei coboara mari ghetari formand aisberguri colosale cu o suprafata de 5 600 X 3 200 m. Cel mai mare este ghetarul Matusevici.
Peisajul muntilor antarctici seamana cu relieful Lunii. Vârfurile de munti se ridica semete la inaltimi foate mari, fiind ascutite ca un varf de coasa. Au forme fantastice: de copaci ciudati, de sopârle gigantice, de caravane de camile, de castele in ruina.
Clima in Antarctica a fost studiata pe podisul antarctic, in regiunile ghetarilor, pe tarmuri si pe ghetarii in deriva. Temperatura cea mai scazuta a fost inregistrata la statiunea ruseasca '' Vostok '' langa polul geomagnetic de sud, si anume : -88,4 grade celsius adica cu 20 grade mai scazuta ca cea de la Oimeakon ( Siberia ), socotit la inceput '' polul friglui ''.
Astazi putem spune ca polul frigului al planetei noastre este pe continentul nou, descoperit in secolul al 20 -lea - Antarctida. Temperatura acesta se explica si prin faptul ca, desi in Antarctica numarul de zile senine este foarte mare, iar transparenta aerului este de asemenea foarte mare, permitând patrunderea energiei razelor solare spre suprafata continentului, totusi invelisul de gheata are proprietatea de a reflecta, de a respinge razele solare, ceea ce face ca aproape toata cantitatea de caldura solara sa se piarda. Atmosfera desupra Antarctidei contine mult mai putin vapori decat la alte latitudini; nu intalnim aici stratul de vapori care exista asupra celorlalte continente si care pastreaza caldura pamantului, De aceea Antarctida este saraca in precipitatii atmosferice ( ploi nu cad niciodata, iar fulgii de zapada se transforma foarte repede in gheata).
Este interesat faptul ca pe Antarctida nu se constata cutremure de pamant, cu toate ca exista un vulcan in actiune, Erabas. De ce scoarta Antarctidei este atat de '' cuminte ''? S-au format doua ipoteze : prima considera ca acesta uriasa calota de gheata e atât de grea, incat nu permite producerea de cutremure; a doua, acceptata de majoritatea oamenilor de stiinta, considera calota de gheata un fel de izolator de caldura si ca datorita acestui fapt caldura interna este mai mare. Incalzirea mai mare duce la topire si la o plasticitate mai mare a rocilor, facându-le sa curga lin, fara eruptii puternice care sa provoace cutremure.
Si totusi in Antarctida exista '' vulcanism...'' de zapada. Echipajul unui avion sovietic ce trecea pe deasupra unor munti din Tara Regina Mary a observat un fenomen ciudat : un val inalt de cca. 250 de m de aburi se ridica pe o distanta de 20 km, de-a lungul muntelui. E greu de descris emotia si curiozitatea cercetatorilor : e orae un vulcan in eruptie? Presupunerea nu era lipsita de temei, deoarece fenomenul se produsese in zona unor vulcani stinsi si activi, la izvoarele ghetarului Denman. Nu era vulcan, ci un fenomen pur antarctic : un val inalt de zapada târât de un curent rece si apoi ridicat in sus de un uragan.
Aceeasi geneza - vântul - o au si ''gheizerele '' de zapada care apar in crapaturi; vântul impinge zapada dintr-o parte in crepatura, iar apoi o scoate sub forma de stâlp la celalalt capat al ei.
