Drumul spre Antarctica - Travelers-way.com

Descoperirea Australiei in sec. al 18-lea, si , ulterior colonizarea ei au repus in circulati legendele si ipotezele privind existenta unui continent in regiunea Polului Sud al Pamantului. Daca pentru antici acest continent trebuia sa existe ca o contragreutate '' de echilibru '', '' ca sa nu se rastoarne lumea '' aflata in partea dinspre nord ( Ptolemeu, in secolul 2 i.e.n.), daca pentru altii ( Honnevik, inceputul secolului al 15-lea ) acest continent trebuia sa fie si fertil, si cu o clima potrivita, si cu o populatie blanda si comunicativa, fapt este ca multi navigatori au tot sperat sa ajunga in aceasta lume a legendei si sa-i dezvaluie tainele. Si iata ca James Cook a patruns in apele sudice ale oceanelor; in ianuarie 1774 s-a apropiat, asa cum s-a dovedit ulterior, la vre-o 200 km de tarmul Antarctidei, langa peninsula Terston din viitoarea mare Admunsen.

Dupa ce incearca, in zadar, sa strapunga banchiza din jurul continentului, J.Cook face o prezentare foarte sumbra a acestor locuri: '' O mare parte a continentului sudic trebuie sa fie in regiunea polare, dincolo de Polul Sud, iar marea este ata de impresurata de ghetari, ca accesul la uscat este imposibil. Riscul legat de aceasta navigatie este atat de mare, incat eu afirm cu curaj ca nici un om, niciodata, nu va cuteza sa patrunda spre sud mai departe decat am reusit eu''.

Zugravind destul de verdic clima aspra a continentului incatusat in gheturi, furtunile infioratoare, ghetarii colosali plutitori din jurul continentului, J.Cook ramane totusi la concluzia: '' Continentul exista, dar mai bine sa uitam de el ''.

Parea ca ideea descoperirii continentului sudic a fost data uitarii, si totusi acesta se realizeaza intre anii 1819 si 1821 de catre navigatorii rusi F.F Bellinghausen si A.P.Lazarev. Astazi partea Antarctidei descoperita de ei poarta denumirea Tara Regina Maud.

Bellinghausen si Lazarev au trecut de cateva ori de Cercul Polar, au patruns aproape 100 000 km si au atins continentul, descoperind Tara Graham, insula Petru 1 si Tara Alexandru 1.

Expeditia condusa de Bellinghausen si Lazarev a avut un caracter stiintific: incercatii navigatori erau oameni eruditi. Ei au efectuat cercetari meteorologice, oceanografice, biologice si astronomice. Experienta si rezultatele obtinute trezesc interesul Navigatorilor pentru noi descoperiri.

Englezul Jacob Weddell, vanator de balene, descopera in anul 1822 marea care-i poarta numele, cerceteaza tinutul Wilkes si depaseste limitele atinse de Cook. Clarke Ross in anul 1841, atinge cu cele doua vase, '' Terror '' si '' Erebus '' , latitudinea sudica de 78,40', cerceteaza Antarctida dinspre oceanul Pacific, descopera marea care mai tarziu avea sa se numeasca Marea Ross si doi vulcani, unul stins, '' Erebus '', si altul activ, '' Terror ''. Inaintarea spre sud i-a fost zadarnicita insa de bariera de gheata ce-i poarta deasemenea numele, iar relatarile sale parea sa zdruncine credinta in existenta unui continent in acesta parte a lumii.

Expeditiile s-au intrerupt apoi pentru o perioada destul de indelungata; ele vor fi reluate abia la sfarsitul secolului.

Printre exploratorii Antarcticii din aceasta perioada intalnim si pe savantul roman Emil Racovita. Acesta a luat parte la expeditia organizata in 1898 - 1899 de '' Societatea belgiana de geografie '' pe vaporul  '' Belgica '', condus de capitanul Adrien de Gerlache. Spre Polul Sud au pornit 19 cercetatori, impreuna cu vestitul explorator, cuceritorul de mai tarziu al Polului Sud, Roald Amundsen.

Expeditia fusese foarte bine echipata si inzestrata cu aparatura stiintifica buna, un adevarat laborator pentru studii oceanografice, biologice, meteorologice si geologice. Eminentul savant roman a lucret cu multa pasiune in laboratorul de biologie. Dupa efectuarea cercetarilor in sudul Americii de sud, in stramtoarea Drake, ce desparte continentul american de Antarctida, in arhipelagul Shetland si Tara Graham, vasul a fost prins in gheturi si a ramas imobilizat timp de 13 luni, pana in martie 1899, cand reuseste sa se intoarca in Belgia. Fusese cel dintai iernat printre gheturile Antarcticii. rezultatele lucrerilor expeditiei au imbogatit tezaurul stiinte mondiale si au constituit un pas insemnat in cucerirea Antarcticii.

In anul 1899, vorbind la Ateneul Roman din Bucureti, e. Racovita a tinut sa cinsteasca memoria victimelor acestei expeditii: ''... S-au intors numai 17, zicandu-si ca moartea celor doi sarmani colegi si propriile lor suferinte nu vor fi cu totul zadarnice, caci au putut sa adauge o mica pietricicala edificiul stiintei, la acest focar de lumina, de adevar si de dreptate ce calauzeste omenirea spre timpuri mai bune ''.

Cu ocazia expeditiei, E. Racovita a dat dovada de perseverenta si deosebit curaj, in conditii vitrege al climei antarctice, de devotament pentru progresul stiintei si mai ales de o deosebita modestie: insula din apropierea Tarii Graham, la propunerea sa, poarta numele savantului roman Grigore Cobalcescu.

Primul om care a pus piciorul pe continentul Antarctidei a fost bilogul norvegian Karsten Borchgrevink, in 1895 in cadrul expeditiei norvegiene conduse de capitanul Henrik Bull. In anul 1899, K. Borchgrevink a condus expeditia pe vaporul englez '' Southern Cross ''.

In pragul secolului al 20-lea, interesantele constatari ca '# bariera de gheata Ross '' nu contituie de fapt o bariera de netrecut, ca marea Ross e navigabila pe tot timpul verii au usurat inaintarea cercetarilor ca au continuat cu asaltul Antarctidei.

Si chiar in primii ani ai secolului 20 s-au efectuat mai multe expeditii care au avut darul sa intareasca convingerea ca in jurul polului Sud ne aflam in fata unui nou continent.

In anii 1901 - 1904, Robert Falcon Scott a condus o mare expeditie engleza in Antarctica. El a cercetat tarmurile Tarii Victoria, a descoprit Tara Eduard al 7-lea, situata la extremitatea estica a barierei de gheata Ross, a explorat un podis inalt ( 2700 m ) de pe coasta Victoria si, impreuna cu un alt mare explorator, Ernest Henry Shackleton, a ajuns pana la 82.17' latitudine sudica. Cercetarile au durat 3 ani si numai in septembrie 1904, dupa ce vasul '' Discovery ''. prins ca intr-un cleste intre ghetari, a fost eliberat cu ajutorl dinamitei aduse de alte vase engleze, R. Scott si alti membrii ai expeditiei s-au putut reintoarce in Anglia.

Cam in acelasi timp, expeditia suedeza condusa de Otto Nordenskjöld a avut un sfasit dramatic. Nordenskjöld a fost nevoit sa ramana doi ani pe insula Snow Hill, pentru ca nava '' Antarctca '' condusa de K. Larsen, care il lasase acolo, n-a putut in anul urmator sa se apropie de insula, iar ulterior a suferit grave avarii si s-a scufundat. Atat cei de pe insula, cat si echipajul au fost salvati cu ajutorul vaselor trimise de Argentina, Franta si Suedia.

In anul 1904, francezii sub conducerea lui Jean baptiste Charcot, au cercetat tarmurile Tarii Graham. Neputand continua cercetarile din cauza furtunilor si gheturilor, s-au intors inapoi.

In schimb, expeditia scotiana condusa de William Bruce, ocolind bariera de gheata, s-a apropiat totusi de tarmurile continentului pe care l-au numit coasta Coats ( in cinstea lui W. Coats, care finantase expeditia ). Rezultatele obtinute au trezit interesul exploratorilor pentru un nou obiectiv : CUCERIREA PULULUI SUD.