Excursia este, de regula, o calatorie (În grup) facuta pe jos sau cu un mijloc de transport, în scop instructiv-educativ, sportiv sau distractiv. Excursiile se fac de obicei în natura pentru ca drumetii sa se bucure de soare si aer curat, ori de puritatea zapezii, de frumusetea peisajelor, liniste si un orizont mai larg, sa aiba prilejul unor exercitii fizice dorite si binefacatoare: mersul pe jos, usoare ascensiuni montane, înot, schi, sanius etc. În acelasi timp excursia ofera si prilejul îmbogatirii si consolidarii unor cunostinte din domeniul geografiei, istoriei, etnografiei, literaturii, artei etc. Totodata se iveste si nevoia practicarii unor activitati specifice: alegerea si amenajarea locurilor de popas si înnoptare, instalarea cortului sau constructia altui tip de adapost provizoriu, facerea focului si altele … Unii calatori folosesc prilejul excursiei si pentru a-si exercita cîte o pasiune: strîngerea de piese pentru colectii, pescuit, realizarea de diapozitive, fotografii, filme documentare etc. Excursiile sînt de feluri diferite si pot fi clasificate dupa scop, tema, mijloc de transport, dupa anotimp sau durata etc. Spre deosebire de excursie, expeditia tineretului scolar consta într-o calatorie cu o durata mai lunga (de obicei 12—14 zile), facuta de un grup organizat, cu scopuri stiintifice, de cercetare sau de a face o activitate social-utila: stabilirea unor trasee montane si marcarea lor, refacerea unor marcaje în munti, culegerea de plante medicinale, participarea la lucrarile unui santier arheologic, sub îndrumarea unor specialisti etc.
Expeditia scolara este o calatorie mai scurta si uneori mai putin anevoiasa decît expeditiile stiintifice, ea reunind elevi care au preocupari si înclinatii bine conturate pentru un anumit domeniu, iar — în cadrul ei — obiectivele didactice si cele pedagogice interfereaza si converg spre acelasi scop: formarea si dezvoltarea adolescentului, prin participarea lui directa la actiuni care sa-i solicite si sa-i dezvolte masiv si multilateral principalele aspecte ale vietii sale psihice: atentia, memoria, curajul, disciplina, gîndirea creatoare, inteligenta, setea de actiune, întelegerea, vointa, îndemînarea, rapiditatea. În expeditie, elevul este „vioara întîi" caci el cauta, el cerceteaza, organizeaza, structureaza, el inventeaza solutii, actioneaza, profesorul avînd doar rolul de a dirija, de a scoate din impasuri mai grele expeditia, de a se ocupa de aspectele ei mai dificile, desi — si e foarte important de subliniat — elevii pot solutiona singuri cele mai dificile sarcini, daca li se acorda suficient credit si întelegere. Expeditia scolara este nu numai o mare ocazie de a aplica în practica cele învatate la scoala, dar si de a dezvolta unele trasaturi ale personalitatii copilului care cu greu s-ar putea face doar în scoala. Succesul unei expeditii scolare nu se masoara, fara îndoiala, dupa kilogramele si calitatea rocii adusa din munti, dupa numarul si factura obiectelor de folclor procurate, dupa portiunea din harta corespunzînd drumului parcurs cu piciorul sau cu trenul prin tara. Succesul unei expeditii scolare se exprima în marimea si bogatia informatiei adunate în calatorie, dupa numarul de ferestre ale sufletului deschise catre noi aspecte si frumuseti ale naturii tarii.
Organizarea expeditiei scolare
Fixarea duratei itinerarului este în functie de anotimp, vîrsta, cunostintele participantilor. Una din preocuparile conducatorului expeditiei o constituie stabilirea itinerarului si a modalitatilor de transport. Daca deplasarea se face cu un mijloc de transport în comun în nici un caz nu se vor depasi zece ore de calatorie într-o singura etapa. Daca drumul este mai lung, se va organiza odihna de o noapte într-o localitate intermediara, de pe parcurs.
Deplasarea se va face de preferinta numai ziua, pentru ca, din tren sau autobuz (cu opriri în locurile interesante) sa poata fi vizionate de catre elevi obiectivele mai importante de pe traseu (forme de relief, obiective industriale, monumente etc.). În perioada vacantei de iarna se recomanda ca itinerarul unei expeditii scolare, de la baza de plecare pîna la obiectivul de cercetare, sa fie mai scurt, de cel mult pîna la 7 km (dus si întors) cu o deplasare de 2—3 km pe ora, astfel ca pentru cercetarea obiectivului sa ramîna 3—4 ore; deoarece în cursul saptamînilor din aceasta vacanta durata zilei este între 8½ si 9 ore. Într-o astfel de drumetie va trebui sa se tina seama si de felul zapezii. Astfel, zapada pufoasa pîna la 30 cm, nu împiedica mersul. Daca ea depaseste grosimea de 30 cm, este indicat sa se aleaga trasee scurte, cu pante domoale, pentru ca, asternuta peste straturi mai vechi si în cantitati mari sau pe coaste cu o înclinatie de peste 35°, zapada poate da nastere la avalanse destul de periculoase. Zapada cu crusta (însa nu acoperita cu gheata lucioasa) ofera posibilitatea unui urcus sau coborîs spornic si fara mari eforturi. Zapada sub forma de ace (cade la temperaturi joase) asternuta peste un alt strat nu îndeajuns stratificat îngreuneaza mersul normal si sporeste durata parcurgerii unui traseu.
Zapada denumita „grea" (rezulta din ninsori cu fulgi foarte mici si desi) ofera, în genere, posibilitatea unui mers normal. Starea zapezii putînd fi diferita de-a lungul unui traseu, se recomanda sondarea ei, în special, la traversari de vai si pe pante cu o înclinatie mai mare. În vacanta de primavara, caracteristica vremii fiind, în general, instabilitatea, itinerarul unei expeditii scolare va fi de cel mult 6—8 km (dus si întors) cu o deplasare de 2—4 km pe ora, astfel ca, pentru cercetarea obiectivului propriu-zis, sa ramîna 5—6 ore, tinînd seama ca, în acest anotimp, durata zilei este de 12—13 ore. Se recomanda, de asemenea, a nu se depasi altitudinea de 1400— l 500 m, deoarece exista înca pericol de avalanse si de viscole. Perioada vacantei de vara constituie timpul cel mai favorabil pentru efectuarea expeditiilor scolare. Itinerariile, de la locul de înnoptare pîna la obiectivul de cercetare, pot ajunge în aceasta perioada pîna la 10—12 km (dus si întors) sau numai dus, daca lînga obiectivul de cercetare se organizeaza o tabara temporara în corturi. Deplasarea poate fi de 3—4 km pe ora, ramînînd astfel timp suficient pentru cercetare (sau pentru instalare), tinînd seama ca, în cursul lunilor iunie, iulie, august, durata zilei este de 15½—16 ore. Cu elevii de peste 14 ani se pot face deplasari pîna la crestele cele mai înalte, bineînteles dupa un control medical prealabil (facut de acasa, înainte de plecarea în expeditie). Numarul de ore fixat pentru deplasarea pe jos în toate anotimpurile se va modifica însa daca se parcurge un teren accidentat. Pe baza stabilirii urcusului si coborîsului pantelor, pentru fiecare urcus de 300 m si coborîs de 500 m se va adauga, la timpul fixat, cîte o ora în plus.
pagina preluata de pe Wikimanuale sub licenta GNU pentru documentatie libera
