Orientarea pe teren - Travelers-way.com

Este foarte cunoscut ca — mai ales la munte — nu toti oamenii se orienteaza la fel, atunci cînd se afla în locuri necunoscute; unii gasesc cu usurinta drumul cel bun, în timp ce altii se ratacesc chiar pe poteci marcate. Simtul orientarii depinde în buna masura si de memoria vizuala, care poate fi educata, antrenata, ca si de stiinta observarii si interpretarii corecte a unor semne si fenomene din natura. Astazi, în general, drumurile si potecile zonelor de excursii sînt marcate cu semne turistice conventionale sau cu indicatoare. Dar placerea si satisfactia multor drumeti este de a se abate de la aceste cai marcate si de a porni pe poteci sau pe scurtaturi si atunci se pune cu seriozitate problema orientarii cu sau fara harta, cu sau fara busola. Desigur, cînd excursionistii îsi propun, de la început, parcurgerea unui traseu necunoscut, în special în zone montane, trebuie sa se pregateasca de acasa cu o harta si o busola. Dar chiar si asa, e necesar sa stie cum sa le foloseasca si cum sa coreleze indicatiile instrumentelor cu „semnele" naturale, locale. În indicatiile care urmeaza veti gasi unele procedee practice, pentru operatii diverse de orientare, de comparare a hartii cu terenul. Stabilirea directiei nordului si a celorlalte puncte cardinale se poate face fara harta sau cu ajutorul ei. Orientarea în teren fara harta. Unele indicii pentru orientarea fara harta sînt cunoscute din manualele scolare de geografie. În cele ce urmeaza sînt prezentati si alti indicatori, care sînt necesari sa-i cunoastem, spre a înlesni orientarea în excursii. Astfel, pantele pe care zapada se topeste mai repede decît pe celelalte sînt expuse spre sud; muschii acopera, în general, stîncile expuse spre nord; arborii izolati au coroana mai bogata si coaja mai aspra pe partea dinspre nord; coniferele elimina mai multa rasina pe partea dinspre sud; iarna, zapada prinde o pojghita dinspre sud; iar spre nord ramîne afînata; la începutul toamnei, în partea dinspre sud a arborilor sau a cioturilor singuratice, iarba îngalbeneste mai repede.

În noptile în care bolta cereasca este acoperita partial si Steaua Polara nu poate fi observata, orientarea se poate face dupa Luna, la orele indicate în tabelul de la pagina 67. Aflarea directiei meridianului geografic (a nordului geografic) si a celorlalte puncte cardinale cu ajutorul busolei. Dupa cum se stie, cu ajutorul busolei se stabileste nordul magnetic. Pentru aflarea meridianului geografic — a nordului geografic — se ia valoarea declinatiei magnetice a punctului de statie de pe harta topografica respectiva si se aplica corectia negativa sau pozitiva cu ajutorul cadranului busolei în felul urmator: se lasa acul busolei sa se opreasca; se suprapune cadranul cu N pe ac si apoi, cunoscînd valoarea în grade a declinatiei magnetice, se roteste cadrul în sensul acelor de ceasornic, daca valoarea este pozitiva, sau invers daca valoarea este negativa, cu numarul de grade respectiv vizînd prin vizorul busolei catre un reper fix (un obiect în te-teren — un pom izolat, un cos de fabrica, o creasta de deal etc.).

Fazele Lunii la ora 18 la ora 24 la ora 6 Cînd Luna este la primul patrar (are colturile spre stînga; se vede numai jumatatea din dreapta Lunii) La sud La vest Nu se vede Cînd Luna este în faza de Luna plina (se vede tot discul Lunii) La est La sud La vest Cînd Luna este la ultimul patrar (are colturile spre dreapta; se vede numai jumatatea din stînga Lunii) Nu se vede La est La sud În faza de Luna noua Nu se vede Nu se vede Nu se vede

Directia punctului de statie — reperul fix este directia meridianului geografic, a nordului geografic. Se fixeaza apoi, tot cu ajutorul busolei, prin procedeul stabilirii azimutului, reperele cele mai vizibile si cele mai fixe pentru directia celorlalte puncte cardinale est: — cu 90°, sud — cu 180°, vest, — cu 270° fata de directia nordului geografic. Stabilirea azimutului magnetic si real al unui reper.

Azimutul unui reper este unghiul dintre meridianul geografic al punctului de statie si directia catre reperul respectiv. Azimutul se citeste în directia miscarii acelor unui ceasornic de la 0° la 360° si se stabileste cu busola în felul urmator: se orienteaza busola în punctul de statie; se roteste apoi capacul ei pîna cînd catarea se îndreapta spre reperul vizat, mentinînd tot timpul acul magnetic al busolei nemiscat în pozitia initiala. Valoarea de pe cadran în dreptul indicelui reprezinta azimutul magnetic al directiei respective. Pentru obtinerea azimutului real, se adauga sau se scade valoarea declinatiei magnetice luata de pe harta topografica respectiva. Aflarea unor distante. În conditii normale de vizibilitate, se pot aprecia distantele dupa urmatoarele criterii obtinute de o vedere normala:

Cosurile fabricilor, casele foarte înalte, turlele bisericilor se pot vedea la 15 km Casele izolate se pot vedea la 5 km Cosurile de pe acoperisurile caselor se pot vedea la 3 km Pomii izolati si omul se pot vedea la 2 km Trunchiurile copacilor se pot vedea la 1 km Culorile îmbracamintii unui om se pot vedea la 300—400 m Ochii, nasul, degetele unui om se pot vedea la 60— 70 m

Orientarea în teren dupa harta. Orientarea în teren cu ajutorul hartii se poate face în bune conditiuni numai cunoscînd felul cum sînt reprezentate pe ea elementele de planimetrie (obiectivele de pe teren) si relief. Aceasta orientare se realizeaza în mai multe feluri: a) fie asezînd harta în pozitia în care linia care uneste doua repere pe teren sa fie paralela cu linia corespunzatoare pe harta; b) fie orientînd-o cu ajutorul busolei — învîrtind harta pîna ce se aduce nordul hartii în directia nordului din teren. Cu ajutorul busolei, orientarea hartii se face mai usor în felul urmator: se asaza busola pe harta în asa fel ca linia N—S a cadranului sa fie paralela cu linia N—S a hartii. Se roteste apoi cu harta cu tot pîna ce acul magnetic vine cu vîrful sau negru în directia N a busolei. Se aplica apoi valoarea declinatiei magnetice. Aflarea orei cu ajutorul Soarelui si a degetelor de la mîna. Operatia se face în timpul cînd este soare. Se asaza vertical un fir de pai sau betisor în vîrful unghiului format de degetul aratator si cel gros de la mîna. Lungimea betisorului deasupra mîinii trebuie sa fie egala cu a degetului aratator masurat chiar din vîrful acestui unghi. Cu spatele întors spre Soare, se întinde mîna cu palma deschisa în sus, în asa fel încît umbra muschiului care se afla deasupra degetului gros sa se termine în dreptul primei linii orizontale din palma, asa numita „linie a vietii". În aceasta pozitie, la diferite ore, se proiecteaza pe rînd pe cîte unul din degete, extremitatea acesteia atingîndu-le vîrful. Astfel, cînd ea atinge vîrful aratatorului, este ora 5 — daca operatia se face dimineata — respectiv ora 19 — daca operatia se face seara; cînd atinge vîrful degetului mijlociu este ora 6, respectiv 18; cînd atinge inelarul este ora 7, respectiv 17; cînd atinge vîrful degetului mic este ora 8 sau respectiv 16; cînd atinge prima articulatie a degetului mic este ora 10, respectiv 14; cînd atinge radacina acestuia este ora 11, respectiv 13.

pagina preluata de pe Wikimanuale sub licenta GNU pentru documentatie libera