Descrierea lacului Baikal - Travelers-way.com

Lacul Baikal este situat în sudul Siberiei (Rusia). Este un lac cu apa dulce (reprezinta cea mai mare rezerva de apa dulce din lume 23000 km³) si este cel mai adânc lac de pe glob (1637 m). Desi este greu de imaginat, depresiunea lacustra din Siberia de Sud, cu suprafata ceva mai mare decât cea a Belgiei, adaposteste 10% din rezervele de apa potabila ale lumii (exceptând ghetarii). Lacul Baikal pe lânga faptul ca este cel mai adânc lac din lume, poate fi considerat si cel mai vechi prin cei circa 20-25 milioane ani de existenta (exclusiv Marea Caspica si Lacul Aral) si unul dintre "muzeele vii", în care traiesc aproximativ 800 specii de animale si 245 specii de plante endemice, proprii lui.

Geografie si hidrografie
Lacul, a carui forma seamana cu o semiluna, ocupa o suprafata de 31.500 km², iar linia tarmului masoara peste 2.000 de kilometri. Din punctul de vedere al marimii, Baikal este a treia întindere de apa din Asia (dupa Marea Caspica si Lacul Aral) si cel mai mare rezervor de apa dulce de pe acest continent. Lacul iesit din comun s-a format într-o depresiune tectonica, nascuta în epoci geologice demult apuse. Adâncimea lacului a atins chiar si 2000 de metri. De-a lungul mileniilor însa, pe fundul sau s-au depus aluviuni care l-au ridicat pâna la nivelui actual. Lacul Baikal îsi datoreaza abundenta de apa celor 336 de râuri care se varsa în el, dintre care cele mai importante sunt Selenga, la sud-est, si Angara Superioara, la nord. Unicul râu care curge din lac mai departe (în partea sa sud-vestica) este aceeasi Angara, afluentul fluviului Enisei. La nord de lac troneaza doua masive muntoase, Muntii Baikal si Muntii Barguzin, iar prin apropiere de extremitatea sa sudica trece granita ruso-mongola.

Istoric
Lacul Baikal a fost descoperit în anul 1643 de catre K. Ivanov si V. Kolesnikov, iar în 1675, cunoscutul calator si diplomat român Nicolae Milescu Spatarul, cunoscut în descrierile în limba rusa sub numele de Nicolae Spafarovici, în drum spre China, l-a ocolit prin partea sud-vestica, facându-i si o descriere amanuntita. De atunci lacul a constituit obiectul multor expeditii, fapt ce a permis elucidarea problemelor deosebite privind geneza depresiunii, adâncimea, regimul hidric, plantele si animalele ce traiesc în el. Astfel, lacul a fost cercetat de I. D. Cerski – dupa care s-a dat si numele vârfului de lânga localitatea Sludianka, înalt de 2090 m, din culmea Hamar-Daban – de V. A. Obrucev, E. V. Pavlovski, P. E. Riabukin, V. V. Belousov, L. S. Berg, B. Dibovski, V. Godlevski, F. Drizenko, M. M. Kojov, G. I. Veresceaghin, A. Korotnev si altii.

Flora si fauna

Omul specie endemica a Lacului Baikal.
Grup de foci NerpaLacul Baikal se bucura de interesul oamenilor de stiinta nu numai datorita adâncimii sale, care stabileste un record în materie, dar si datorita faunei si florei sale unice. Cei care au poposit pe malul lacului în zilele blânde de vara si au facut baie în apele sale reci, înteleg foarte bine de unde izvoraste acest interes. Apele lacului surprind prin transparenta lor neobisnuita, aproape supranaturala, care nu numai ca încânta ochiul privitorului, dar este o dovada a puritati acestora. Asadar, nu e de mirare ca lacul se distinge printr-o mare varietate a florei si faunei. Speciile care traiesc în adâncurile sale sunt în majoritatea lor endemice, cu alte cuvinte pot fi întâlnite numai în acesta zona a globului pamântesc, precum foca de Baikal sau dintre pesti, babetele de Baikal si omulul. Primul cercetator care a apreciat acest exemplar biologic deosebit a fost polonezul Benedykt Dybowski. Focile de Baikal, iubitoare de apa dulce, ramân una dintre cele mai importante particularitati ale lacului. În timpul uneia dintre glaciatuni, o parte dintre focile de mare au migrat în aval. Când Baikal a devenui un lac fara cale de comunicare cu marea, ca urmare a deplasarii placilor litosferei, focile au fost separate de mediul lor natural. În prezent, aproximativ 70.000 dintre aceste încântatoare mamifere înoata în Lacul Baikal, situat la aproape 1.700 kilometri distanta de Oceanul Arctic.
Foca de Baikal se distinge prin craniul scurt cu orbite mari, precum si prin blana sa cenusiu-maronie. Ea masoara în medie 1,8 m lungime s cântareste 50 kilograme, putând sa atinga chiar si 150 kg. Ghearele labelor din fata, dotate cu membrane înotatoare, sunt mai puternice decât cele ale focilor din Oceanul Arctic. Se presupune ca datorita acestora, foca poate face mai usor gauri în patura de gheata. Femelele si masculii ating maturitatea sexuala la vârsta de cinci ani. Vânatoarea de foci de Baikal este permisa.

Baikal este unul dintre lacurile cele mai populate cu peste din Siberia. Aici se pescuiesc mai ales sturioni si somoni. În zonele din vecinatatea lacului se extrage petrol si alte minerale folositoare. Fabricile de celuloza si hârtie, construite pe malul sudic al lacului în perioada comunista, continua sa deverseze deseuri direct în apele acestuia. Din pacate, minunata natura din regiune este serios amenintata de poluare.

Turismul
Un paradox interesant: lacul este vizitat de numerosi turisti din lumea întreaga, desi nu exista practic nici un fel de infrastructura turistica în regiune.

Stiati ca

1. Descoperirea Lacului Baikal de catre rusi în 1643 a condus la intensificarea semnificativa a schimburilor comerciale între Rusia si China. Regiunile din jurul lacului au devenit popasuri importante pe traseul comercial care unea cele doua tari.
2. Dupa interzicerea sezoniera a pescuitului în Baikal, între anii 1969 si 1977, multe dintre speciile care populeaza apele sale s-au regenerat.
3. În apropiere de Lacul Baikal se afla bai termale în care apa fierbinte curge chiar si în timpul iernilor cele mai aspre.
4. Focile de Baikal pot atinge vârsta de 56 de ani.

Acest text a fost preluat de pe situl Wikipedia si este disponibil sub licenta   Creative Commons cu atribuire si distribuire în conditii identice