Curiozitati despre Muntele vulcan Pinatubo - Travelers-way.com

Pinatubo sau Mount Pinatubo este un vulcan activ de pe insulele Filipine, mai precis în regiunea centrala a insulei Luzon. Azi vulcanul are o înaltime de 1486 m, iar înainte de eruptia din 1991 vulcanul masura 1745 m înaltime. Asezarea vulcanului fiind la 93 km de Manila si 26 km de Angeles, gasindu-se la granita dintre provinciile Zambales, Bataan si Pampanga. Pâna în anul 1991 vulcanul era considerat un vulcan stins. Când spaniolii în anul 1565 cuceresc insula, insularii se refugiaza pe vulcan care era pe atunci împadurit. Ultima eruptie a vulcanului a avut loc la 12 iunie 1991 dupa o perioada de liniste care a durat 611 ani, eruptia din 1991 a fost cea mai puternica eruptie vulcanica din secolul XX. Multumita unei prognoze facuta din timp, au fost evacuati zeci de mii de locuitori din regiune. Cu toate aceste masuri au murit din cauza eruptiei 875 de oameni, regiunea fiind inundata cu scurgeri de piroclaste, gaze fierbinti, lava si cenusa vulcanica. Urmarile eruptiei au fost observate la distante enorme de vulcan, aerosolii ajungând în stratosfera, lucru care nu s-a mai întâmplat de la eruptia vulcanului Krakatau din anul 1883. O alta urmare a eruptei a fost formarea unei ceti cu continut în acid sulfuric, scaderea temperaturii în medie cu 0,5 °C si reducerea stratului de ozon atmosferic.

Pinatubo face parte dintr-un lant de vulcani, care se întinde de la capatul vestic al insulei Luzon.
Regiunea vulcanului este o regiune de subductie care s-a format prin scufundarea placii euroasiatice sub placa filipinelor în lungul faliei sau crapaturii Manila, unde s-a creat posibilitatea alimentarii cu magma din profunzime. Denumirea „Pinatubo” provine din limba samabal si tagalog (limbi ce provin din Indonezia) si înseamna „a lasa sa creasca” denumire care este asociata cu eruptia din anii 1500 când s-a putut observa cresterea vulcanului, sau o alta varianta a denumirii ar fi cultivarea de cereale pe solul roditor din preajma vulcanului. Inainte de eruptia din 1991 Pinatubo era considerat un vulcan stins de vulcanologi, fiind necunoscut ca vulcan de locuitorii din regiune.

Vârful sau atingea înainte de eruptia din 1991 o înaltime de 1745 m, dar din cauza altitudinii ridicate a regiunii, se ridica numai cu 600 de deasupra podisului înconjurator, si depasea numai cu 200 de m vârfurile înconjuratoare, de care era ascuns. Locuitorii bastinasi „aeta” (sau „negrito”) au trait mai multe secole la poalele si pe versantii vulcanului, unde s-au refugiat din fata colonistilor spanioli. Ocupatia lor principala fiind vânatul si culesul de fructe si plante salbatice care le asigurau si o mobilitate, prin care se explica faptul ca au reusit sa supravietuiasca. Pe versantii vulcanului înainte de eruptia (1991) care este considerata ca o catastrofa naturala istorica, au trait în sate raspândite cca. 30 000 de locuitori. Jungla deasa favorizata de ploile abundente (precipitatii cu ca. 4000 mm/an) aduse de muson, acoperea o mare parte a versantilor vulcanului, acest desis era favorabil vânatului, zonele defrisate aveau un sol vulcanic deosebit de roditor favorabil agriculturii. Astfel în regiunea înconjuratoare pe o raza de 40 de km traia o jumatate de milion de oameni, cu localitatile mai importanta „Angeles” (150 000 loc.) si „Clark Air Base” (20 000 loc.).
Mai multe râuri importante izvoresc din regiunea vulcanului ca de exemplu Bucao, Santo Tomas, Maloma, Tanguay si Kileng. Inainte de eruptie (1991) aceste rauri au reprezentat un ecosistem important, însa eruptia amintita a închis unele vai cu piroclaste, astfel în prezent unele râuri sunt blocate prin sedimente formându-se „lahare”, unele studii au ajuns la concluzia ca regiunea are nevoie de cel putin 15 ani ca sa se poata reface.

Despre vulcan nu s-au gasit izvoare istorice scrise, date din trecut s-au aflat numai de la locuitorii mai în vârsta aeta care povestesc cele auzite de la parinti si anume ca în tinutul a fost o regiune geotermala (cu izvoare fierbinti) având loc uneori explozii mai mici. Din punct de vedere geologic vulcanul este mai bine cercetat dupa eruptia din 1991.

Eruptia din 1991

La data de 16 iulie 1990 s-a produs pe insula Luzon un cutremur cu o intensitate de 7,8 grade pe scara Richter. Cutremurul a avut epicentrul la 100 km distanta în nordul vulcanului. Vulcanologii sunt de parere ca acest cutremur ar fi cauzat eruptia ulterioara din 1991, lucru care azi este controversat.
Dupa cutremur la 2 saptamâni a început vulcanul sa fumege (fenomen produs prin sublimarea gazelor fierbinti). Oamenii de stiinta care au examinat vulcanul considera cauza fenomenului o alunecare mica de teren, fara nici o legatura cu intensificarea activitatii vulcanice.

La data de 15 martie 1991 localnicii sesizeaza în zona de nord vest a vulcanului un cutremur de intensitate mica, care creste în perioada saptamânilor urmatoare, care creeaza certitudinea unei activitati vulcanice.
La data de 2 aprilie se produce eruptia, la început o explozie freatica cauzata de contactul magmei fierbinti cu pânza de apa freatica care apare sub forma de vapori fierbinti de apa, formându-se în apropierea piscului o crapatura lunga de 1,5 km. In urmatoarele doua saptamâni, au loc eruptii mai mici de cenusa vulcanica, seismografele înregistrând sute de cutremure. Prin metoda carbonului radioactiv, au fost gasite resturi de lemn carbonizat provenit de la eruptiile vechi care au avut loc cu 5 500, 3 500 si 500 de ani în urma. Hartile geologice indica de asemenea straturile de lahar rezultate din activitatea vulcanica de odinioara. Activitatea vulcanului în lunile aprilie si mai se intensifica, masuratorile indica cresterea bioxidului de sulf ce atinge o cantitate de 500 de tone, aceasta emanatie de SO2 scade apoi brusc, vulcanologii presupun ca este blocata calea magmei spre suprafata, ceea ce creeaza pericolul de explozie. La data de 3 iunie are loc eruptia de magma precedata de o explozie puternica cu o coloana de 7 km înaltime de cenusa la data de 7 iunie 1991, Institutul de vulcanologie si seismologie de pe insulele Filipine au prognosticat explozia principala peste doua saptamâni.

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Evacuarea populatiei

Apropierea unei explozii mari era evidenta, prin observatiile facute US Geological Survey care colabora cu institutul geologic local. O alarma falsa ar fi dus la discreditarea în rândul populatiei a unor alarme ulterioare. Vulcanologii fiind astfel pusi într-o situatie delicata, precizarea exacta a timpului exploziei fiind deosebit de importanta în fata unei multimii care astepta cu încordare stirile.
Au fost definite trei zone de evacuare a populatiei, zona cea mai interna avea o raza de 10 km împrejurul vulcanului, zona doua de 20 km, iar a treia zona între 20 si de 40 km. In prima si a doua zona traiau ca. 40 000 de locuitori, în timp ce în zona a treia un numar de 331 000 de oameni. Au fost stabilite 5 grade de alarma, gradul 1 în cazul unei activitati sismice reduse, iar gradul 5 era în timpul eruptiei principale. Au fost zilnic date stari de alarma, fiind anuntata numai populatia din zona afectata, anunturile se faceau prin presa, radio si televiziune ca si prin alte organizatii neguvernamentale. Multi dintre locuitorii aeta care traiau pe versantii lui Pinatubo au parasit benevol satele lor la primele explozii din aprilie. Acesti localnici s-au adunat într-un sat situat la 12 km de vulcan, iar când exploziile se intensifica se retrag mai departe, unii din aeta sau mutat de noua ori în doua luni.
Primele evacuari oficiale au început din prima zona la data de 7 aprilie, urmat de zona doua la 7 iunie alarma fiind de gradul 4. La data de 14 iunie a fost dat alarma de gradul 5, fiind evacuata si zona a treia. Inainte de 15 iunie au parasit regiunea un numar de 60 000 de oameni de pe un teritoriu cu raza de 30 de km. Cei mai multi au primit adapost pentru un scurt timp în Manila si Quezon City, 30 000 de exemplu au locuit în corturi pe stadionul Amoranto din Quezon City.