Istoric al aparitiei Ceaiului - Travelers-way.com

Istoria ceaiului
Statistica  arată că în fiecare an, se produc circa 3,15  milioane  tone  de ceai.  În consumul zilnic, acesta ocupă  al doilea  loc în lume, după apă.  Totuși,  puțini știu  cum se recoltează,  se prelucrează și chiar se prepară un ceai veritabil.
Ceaiul este o băutură care se obține din  plante precum Camellia sinensis,  rooibos (Aspalathus linearis), lapacho(Tecoma curialis), maté (Ilex paraguarensis), mentă, mușețel, tei,  fructe uscate etc.


Originea ceaiului
Se presupune că  ceaiul a fost întrebuințat pentru prima oară pentru prepararea bucatelor și băuturilor, de locuitorii din sud- estul Asiei, dar mai exact în provincia  Yunnan (China), în nordul Burmei (Myanmar) și în nord-estul Indiei. Cu timpul, devenind  una dintre cele mai întrebuințate băuturi, a strîrnit o mulțime de  legende despre originea sa.  Una dintre acestea îl vizează pe  împăratul Shen Nung. Legenda spune că in momentul cînd împăratul era gata să soarbă dintr-un vas  cu apă fiartă, acolo au căzut cîteva frunze dintr-un pom. Shen Nung a fost surpins de gustul fin și de efectul calmant pe care l-a avut această băutură.
O altă legendă povestește despre  Bodhidharma, fondatorul scolii budiste Zen, precum că acesta a descoperit ceaiul ca băutură. Aflîndu-se timp de șapte ani în contemplație,  Bodhidharma se afla într-o stare de confuzie profundă, cînd a hotărît să mestece cîteva frunze dintr-un copac.  Mare i-a fost mirarea însă, cînd s-a simțit  înviorat. Nu mai puțin interesantă este varianta japoneză  a legendei. Aceasta relatează despre  călugărul   Bodhidharma  precum că și-a aruncat pleoapele  la pămînt pentru că acestea i se închideau, iar pe locul unde acestea au căzut, în scurt timp au răsărit tufișuri de ceai.  Această plantă, se spune, că i-ar fi  vindecat oboseala.
Ceaiul nu își are originile în Japonia,  precum se se presupune.  Realitatea este alta. Se povestește  că un vizitator, de origine japoneză, numit Dengyo Daishi,  aflat pentru puțin timp în China, a hotărît să ia la întoarcea acasă cîteva  semințe de ceai.  Astfel, ceaiul s-a răspîndit și în China.

În Europa, ceaiul a ajuns abia în secolul șaisprezece. Societatea era conștientă de proprietățile sale benefice asupra sănătății, totuși, era destul de dificil să renunțe la vechile obiceiuri, care țineau de consumul de  cafea. Băutura era acceptată doar între cîteva grupuri de origine aristocrată. O întorsătură radicală, însă, în istoria ceaiului, a fost în secolul șaptesprezece, cînd regele englez Charles al II-lea s-a căsătorit cu Catherine de Braganza. Tînăra de origine portugheză, era foarte foarte încîntată de gustul acestei băuturi și își permitea să o soarbă din vase chinezești foarte fine. În scurt timp, acest ritual a prins rădăcini în întreaga curte regală. Ceaiul era foarte popular, dar acum și foarte scump, așa încît, nu fiecare și-l putea permite. Această stare a lucrurilor se păstrase încă pe mult timp. În secolul al optăsprezelecea, frunzele de ceai erau păstrate în casele burghezilor cu  mare strictețe. Ele erau, de obicei, ascunse într-o cutie, cheia căreia o avea doar stăpîna casei. Ceaiul era pregătit doar în cazuri speciale, cînd era vorba despre o mare ceremonie, sau cînd familia intenționa să impresioneze un oaspete așteptat de mult timp. Consumul de ceai a crescut în mod surprinzător în secolul nouăsprezece, cînd odată cu lărgirea pieței, scăzuse costurile. Astfel, ceaiul devine accesibil tuturor.


Procesul de cultivare a ceaiului
Ceaiul se cultivă în astfel de regiuni precum :
· America de Sud: Argentina, Brazilia;
· Africa:  Zimbabwe, Mauritius, Kenya,Camerun, Ruanda;
· Asia- țări precum: China, India, Indonezia, Japonia, Malaezia, Bangladesh, Nepal, Sri Lanka, Taiwan, Vietnam;
· regiunea Mării Caspice și a Mării Negre: Georgia, Iran, Turcia.

Pentru ca planta de ceai să se dezvolte în mod normal, este nevoie de un climat tropical,  cu soluri bogate în humus. La fel, nu orice relief  este binevenit.  Planta de ceai este destul de pretențioasă la umezeală.  Acesta este motivul pentru care ceaiul se cultivă pe pantele cu o înălțime ce depășește 1500 m.  Astfel, frunzele cresc mai greu, în schimb, devin mai aromate. După ce plantele petrec o bună parte de timp în pepiniere, acestea sunt transplantate și lăsate să crească în voia lor timp de 4 ani, după care urmează prima recoltare. Planta de ceai are proprietatea de a atinge înălțimea unui copac, în cazul în care nu se intervine. Totuși, pentru a  simplifica și eficientiza procesul de  culegere a frunzelor, este de dorit de a reteza planta periodic, pentru a nu depăși 1.25 m. De asemenea, s-a demonstrat că  lumina solară , care pătrunde în mod indirect, favorizează obținerea unei recolte mai aromate. De aceea, printre tufișurile de ceai, se plantează copaci, care împrăștie razele solare. O plantă de ceai, în mod normal, nu poate să dea frunze veritabile mai mult de 40 de ani. Totuși, există sorturi, care  pot fi cultivate și 100 de ani, de pe aceeași plantă. Cultivarea se efectuează în dependență de zona climatică din care face parte regiunea respectivă. Spre exemplu, în Taiwan, cultivarea se începe  la sfîrțitul lunii martie și se încheie  la sfîrșitul lunii octombrie; în China- din februarie pînă în noiembrie; în Japonia, din mai pînă  în luna  octombrie, etc. În țările din Asia, culegătorii sunt în  exclusivitate femei.  Africa este mai pestriță în acest sens. De obicei, culegătorii poartă un coș legat în spate, unde aruncă frunzele culese.

Procesul de prelucrare a frunzelor
Știind că există o varietate mare de ceaiuri, ne întrebăm, probabil, cum este posibil acest lucru, din moment ce frunzele de ceai din componența oricărui tip, provin de la una și aceeași plantă. Secretul constă în prelucrarea diferită a frunzelor.Spre exemplu, frunzele sortului Camellia sinensis, trebuie să fie lăsate să se ofilească, apoi urmînd oxidarea. Odată cu descompunerea clorofilei, acestea încep procesul de înegrire, care nu este altceva decît oxidarea. Procesul mai poartă denumirea de “fermentație”,Totuși, este nevoie de menținut o anumită temperature și umiditate a frunzelor, pentru a împiedica formarea organismelor cancerigene, precum fungi.
Pentru prelucrarea frunzelor de ceai, trebuie de respectat următoarele faze:
1. Veștejirea, ce are drept scop scoaterea umidității  din frunze. Acestea sunt întinse la soare, pentru maximum  24 de ore.
2. Rularea se efectuează pentru a stoarce zeama din frunze și a o supune oxidării.
3. Oxidarea, sau fermentația presupune întinderea frunzelor rulate în încăperi reci și umede, unde acestea își schimbă aspectul, devenind roșiatice, apoi brune. De asemenea, se intensifică aroma.
4. Încetarea oxidării presupune expunerea  frunzelor la temperature înalte,  pentru a asigura încetarea oxidării.
5. Sortarea înseamnă alegerea frunzelor fărîmițate de cele întregi.
6. Finisarea, uscarea- presupune comprimarea frunzelor, cu scopul de a se umezi de  la sucul rămas încă în interior. După aceasta va mai urma o uscare, dar foarte lejeră.
7. Învechirea este un process de post-fermentație la care participă mai multe microorganisme și  care conferă frunzelor deliciu și finețe.


Cele mai cunoscute tipuri de ceai
· Ceaiul alb se obține din frunzele încă tinere și chiar mugurii care mai păstrează puful alb. Frunzele nu trebuie să fie supuse oxidării, astfel, acestea sunt expuse din start la soare. Și deoarece frunzele nu sunt supuse rulării și oxidării, perișorii sunt încă vizibili. Ceaiul care întrunește aceste calități, este unul calitativ ( Sorturi de ceai alb: Bai Mu Dan/ Pai Mu Tan (Bujorul alb), Bai Hao Yin Zhen (Ace de argint), Shou Mei (Sprancenele vietii lungi si nobile), Gong Mei (Sprâncenele onoarei) Ceylon White (Ceai alb de Ceylon), Darjeeling White (Ceai alb de Darjeeling))
· Ceaiul verde se obține prin oxidarea frunzelor și uscarea acestora. Pentru un efect mai bun, prelucrarea acestora trebuie efectuată în primele patru zile de la recoltare. Prin prăjirea frunzele, sau prelucrarea lor cu aburi, în dependență  de specificul regiunii respective, se obține oprirea enzimei ce duce la oxidare,. ( Sorturi de ceai verde: Gunpowder (Praf de pușca), Longjing (Fântâna Dragonului), Bi Luo Chun (Melcul verde de primăvară), Chun Mee (Sprâncene prețioase), Gyokuro (Picătura de rouă), etc)
· Ceaiul oolong  este situate între ceaiul verde și cel negru. Acest soi de ceai poate fi fermentat în proporție de  pînă la 70%. Totul  depinde de cite zile au trecut între cultivarea  și “fermentarea” propriu-zisă. ( Sorturi de ceai oolong: Shu Xian (Zâna apei), Dong Ding, Formosa Oolong, Da Hong Pao (Marea robă roșie), etc.)
· Ceaiul negru presupune oxidarea completă și în mod natural a frunzelor, apoi uscarea lor. Acestea sunt păstrate timp de 18 ore într-un mediu uscat, apoi sunt rulate și menținute în încăperi umede. Respectarea întocmai a rețetei, permite obținerea culorii negre a frunzelor. Infuzia  de ceai negru are culoarea roșiatică și un gust  foarte intens. ( Sorturi de ceai negru: Keemun, Lapsang Souchong, Dian Hong, Assam, Darjeeling, Nilgiri, Earl Gray, English Breakfast, Russian Caravan etc.)

Beneficiile ceaiului pentru sănătate
a) Îmbunătățește metabolismul și arde grăsimile. Studiile au demonstrate că ceaiul verde poate fi utilizat în combaterea obezității.
b) Reduce riscul apariției cancerului la plămîni, la sîn, la colon. De asemena, poate ameliora efectele negative ale fumatului asupra sănătății.
c) Micșorează riscul apariției artritei.
d) Previne apariția bolilor cardiovasculare. Consumul de ceai îmbunătățește elasticitatea vaselor și  scoate  colesterolul din singe.
e) Reduce nivelul zahărului din sînge și previne apariția cataractei.
f) Îmbunătățește sistemul imunitar, ajutînd organismal să lupte cu diverse infecții.
Este esențial de a nu prepara ceaiul în combinație cu laptele . Este demonstrat  că această combinație ”omoară”  toate efectele pozitive ale ceaiului asupra sănătății umane.
Prepararea corectă a ceaiului
Una dintre cele mai  eficiente  metode de preparare a ceaiului  se numește Gaiwan și  se practica încă din cele mai vechi timpuri în China.
1. Prelucrarea vasului cu apă clocotită. Ecest lucru este  necesar pentru obținerea unui gust fin.
2. Se adaugă cîteva lingurițe de frunze în vasul care încă nu s-a răcit
3. Pre-infuzia este procesul ce presupune înmuierea frunzelor cu cîteva picături de apă clocotită.
4. Infuzarea  propriu- zisă. Pentru a obține un ceai cu adevărat de calitate, se recomandă de utilizat apă din izvor, ci nu de la robinet, sau alte surse care presupun  un  conținut scăzut de  minerale.

Ritualul ceaiului
Acest ritual  este o parte importantă a culturii  japoneze și presupune  o anumită stare sufletească din partea participanților. O persoană  cu aptitudini în prepararea ceaiului, are misiunea de a-l pregăti, pentru un cerc restrîns de oaspeți. Totul se petrece într-o atmosferă caldă și relaxantă. Persoanele care participă la ceremonie, trebuie în mod obligatoriu să uite pe o anumită perioadă de timp, de toate grijile și necazurile, pentru a se afla într-o totală stare de liniște sufletească. Acest ritual nu este unul religios. El tine mai mult de  trăirile sufletești. Și, deși gazda este cea care se preocupă în mod special de confortul oaspeților, aceasta nu înseamnă că participanții  sunt pasivi în acest sens. Ritualul presupune  de asemenea, respectarea cîtorva condiții importante. În primul rind, în camera unde are loc ceremonia, trebuie să fie o curățenie impecabilă. Ustensilele trebuie să aibă o anumită vechime. Doar vasul de bambus, și șervețelele trebuie să fie de un alb  sclipitor.  De asemenea, se poate de admirat încăperea, anturajul, dar este interzis de a privi la îmbrăcămintea celorlați participanți. Aceasta considerîndu-se o formă de egoism. Nu mai puțin importante sunt temele de discuții.  Nu se  abordează teme din cotidian și mai ales nu se formează grupuri, pentru discuții. Participanții pot să analizeze originea ustensilelor, sau să laude eforturile gazdei de a organiza ritualul. Patria ceremoniei ceaiului se consideră China, dar perfecționarea și ridicarea  acestuia la rangul de artă îi revine Japoniei. Acest ritual a jucat un rol esențial în viața culturală a Japoniei mai bine de 400 de ani. Principiile fundamentale ale ritualului pot fi descise în  patru cuvinte: armonie, respect, puritate și liniste. Ceremonia ceaiului mai poate fi cunoscuta sub denumirea de :
· Misonodoma (metoda pentru occidentali)
· Ryakubon (metoda pentru exterior).
· Chanoyu (metoda antică),
· Sencha-do (metoda modernă)

Lucruri nebănuite despre ceai
1. Siberia a folosit ceaiul drept monedă de schimb pînă în secolul al nouăasprezecelea
2. Pliculețele pentru ceai au apărut pentru prima dată în New York, sub pretextul de a găsi o modalitate de depozitare a ceaiului
3. Ceaiul cu cea mai mare rată a consumului  este cel verde
4. În mediu, pe zi, pe tot globul pămîntesc se consumă circa 3 miliarde de cești de ceai.
5. Cei mai mulți băutori de ceai sunt în Scoția.