Înlaturînd aura mitica a personajelor înfricosatoare ce domina nu putine din legendele Olimpului, putem patrunde pîna la miez de adevar, în jurul carula monstruoasele fapturi au fost plamadite de spirite fruste, pentru care tot ceea ce iesea din tiparul obisnuîtului era monstruos sau miraculos. Orice fenomene ce depaseau limitele cunoasterii nemijlocite îi covîrseau pe oamenii îndepartatelor evuri prin forta lor inexplicabila.
Nu cumva înfricosatoarea gorgona Meduza, în himerica sa înfatisare, în însusirile-i aducatoare de spaima si moarte, reprezenta numai o suprapunere (si, evident "o ridicare la putere") a atributelor unor vietuitoare ale marii cu înfatisari ainsolite si însusiri primejdioase? Meduza miturilor, îngrozitoarea fiica a lui Forcis (Phorkys) avea chipul încunanat de nenumarati serpi ce se încolaceau si se descolaceau amenintatori, asa cum se vede si pe unele monede heladice. Sinuoasele tentacule ale meduzei Solmaris coronata, ce se agita în apa în jurul sacului umbelifer, de un roz carnal, sugereaza perfect unduirea zvâcnita a unor reptile întarîtate. Tot atât de sugestive în aceasta ordine de idei pot fi multiplele filamente urzicatoare ale celebrei meduze Physalia arethusa, ce pluteste pe ape purtata de vînt, de unde si poeticul nume ce i l-au dat navigatorii, "galera portugheza".
Spun legendele ca Perseu, fiul razbatator si abras al divinului Zeus, si-a înmuiat vârful sagetilor în sângele otravitor al Meduzei, dupa ce a decapitat-o mai mult prin viclesug decât prin lupta dreapta. Exista specii de meduze vezicante - Acalephes, printe altele - ale caror netociste pline cu venin concentrat sînt în stare sa imobilizeze prada atinsa de ventuzele urzicante. Alte meduze, datorita aceluiasi venin, pot paraliza si ucide, în ,ai putin de un minut, un barbat în plina putere. ("Numai singura privirea Meduzei il poarte preface în stana de piatra pe cel care i se uita în fata", spune legenda gorgonelor).
Peste aceste imagini, care corespund desigur si unor tragice experiente acumulate de navigatorii si pescarii multor gneratii s-au putut suprapune alte monstruaose aparitii, bunaoara cea a caracatitei cu ochi ciclopic, de o fixitate glaciala, care creeaza un sentiment de panica celui ce o întilneste pentru prima oara. Cât de adânca putea fi uimirea si groaza unui om ce a trait sub cerul lui Homer în fata unui calmar gigant, cu tentacule lungi de sapte metri, cum e Architheutis, ori a unui exemplar de Lucernaia quadricornis, ale carei brate au fiecare între o suta si doua sute de scurte tentacule?!
Perseu retezind capul Meduzei, din singele scurs al acesteia s-a nascut Pegas, aprigul armasar înaripat care purta muzele prin cerurile înalte ale imaginatiei. Legenda s-a vînturat pîna la noi, stîrnindu-ne fantezia si îndemnîndu-ne a cauta adevarul despre aparitia pe lume a Meduzei si, mai ales, despre modelele ei vii.
În zilele noastre, fabuloasele sirene constituie doar subiectul unui concentrat articol de dictionar enciclopedic (inserat între sireap si "sirenieni" - ordin de mamifere acvatice). Daca ai sansa, gasesti textul ilustrat de acvafortele unor gravori medievali ca Albert Dürer ori Arnoldo Grimaldi. Gratioasele plasmuiri au ramas totusi nemoritoare în paginile Selmei Lagerlöf sau ale lui Anderson. Si totusi, mai exista o fecioara-a marii respus de frumoasa, chiar printre noi : micuta sirena de bronz de pe cheiul portului Copenhaga, tandru simbol al orasului. Îngenuncheata pe o stînca ce domina marea septentrionului, scruteaza fara odihna nesfirsitul apelor metalice. În privirea ei citesti parca dorul de Imperiul albastru de unde a fost capturata de imaginatia terrienilor. Poti citi însa, daca stii sa o faci, si directia viitoare spre care se vor îndrepta în curînd, poate mai curînd decît ne imaginam, milioane de pamînteni.
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Nu cumva înfricosatoarea gorgona Meduza, în himerica sa înfatisare, în însusirile-