În acest orizont al discutiei, impresionanta ne apare declaratia capitanului de cursa lunga Owen, martor al unui miraj de mari proportii si de o intensitate fara egal în istoria unor astfel de fenomene :
"Corabia, o nava cu doua catarge, s-a ivit pe neasteptate la mai putin de un sfert de mila de noi. Aparitia ei a stîrnit o adînca uimire, întrucît oamenii de veghe nu-i semnalasera apropierea. Era senin. Nici urma de ceata. Nu ne puteam explica în nici un fel cumse apropiase vasul într-atît de noi fara sa-l fi observat cineva. Gabierul se jura pe toti sfintii ca se ivise ca printr-o vrajitorie, îtr-un loc unde pîna atunci nu se zbatusera decit valurile. Corabia se apropia de noi cu toate velele înaltate. Pe puntea ai se aflau numerosi marinari ce-si vedeau în tihna de treburi; cîtiva se pregateau sa lanseze o barca la apa. M-am gîndit ca vor sa ne faca o vizita. Eram gata sa dau porunci pentru a fi primiti cum se cuvine cînd deodata corabia se topi, parca, în aerul limpede. Disparu într-o clipa. Ca o lumînare ce se stinge în bataia unui vînt puternic. Aparitia si disparitia fulgeratoare a navei necunoscute a vîrît spaima în oamenii mai, care socoteau ca întilnirea cu naluca prevestea mari nenorociri. Mai mult ca sigur, spuneau ei, ne-am încrucisat drumul cu vasul piaza-rea al Olandezului ratacitor…"
Capitanul Owen a încercat sa alunge temerile marinarilor, spunîndu-le ca în putinul timp cît i-a fost dat sa cerceteze corabia, o recunoscuse. Era fregata Barracouta, pe care o întilnise de mai multe ori pe mari. Îl cunostea bine si pe capitan …. Pe marinari nu i-a linistit însa aceasta informatie, întrucît Owen nu putea sa le desluseasca, în nici un fel cum si de ce a disparut brusc nava.
Raportul capitanului Owen a stîrnit un viu interes. S-au facut cercetari. Ce s-a stabilit? Ca la data cînd Barracouta fusese vazuta în preajma Capului Hoorn, fregata amintita se afla la o departare de aproximatic 550 kilometri ….
Se pare - dupa cum afirma specialistii care au analizat aceasta relatare, studiind printre alte elemente si conditiile meteorologice locale din perioada semnalata - ca în aceasta zona a Oceanului s-aprodus un marij, o "fata morgana" care nu-si afla egal în toata bogata istorie a acestor fenomene optice.
Ce ample dimensiuni poate îmbratisa o nalucire provocata de înselarea simturilor nr sugereaza si urmatoarea întimplare ce s-a produs în 1904, an în care se afla în toi razboiul ruso-japonez. Flota amiralului Rodjestwenski, ce avea ca misiune sa ajunga în marile din Extremul Orient, naviga în largul Balticei. Cazuse noaptea. Neguri dense pluteau peste ape. Ofiterul de cart de pe vasul-cercetas aude - sau i se pare ca aude - un zgomot neobisnuit. Priveste cu încordare în noapte si vede profilindu-se siluetele întunecate ale unor nave ce se apropiau de vasele de lupta rusesti. Ecouri despre ispravile submarinelor japoneze razbatuera pîna la popotele baltice. Socotind ca submersibilele dusmane izbutisera sa patrunda în apele nordului, ofiterul da alarma : "submarine inamice la babord!"
Bateriile flotei ruse dezlantuie o ploaie de obuze. Tintesc spre nedefinitele siluete estompate de neguri. Cînd "batalia de la Doggenbank" a încetat si au fost saivati din apele înghetate putinii supravietuitori, amiralul Rodjestwenski si-a dat seama de enorma sa eroare. Focul intens al artileriei nu distrusese nave japoneze, ci o flotila de modeste ambarcatii ale unor pescari norvegieni. în fierbinteala momentului, inselati de ceata, dar si mai mult de o nestrunita imaginatie, marinarii, ca si ofiterii lor de altfel, au crezut tot timpul ca au fata submarine inamice. O imaginatie ce a cuprins sute de oameni, multi dintre ei cu o mare experienta în navigatie.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
