Pe la începutul anului 1726, de sub teascurile unei tiparnite germane apare un tom intitulat neutru " Istoria naturala a Amboinei ". Cititorii obisnuiti care stiau cîte ceva despre Amboina, tinut din îndepârtatul arhipelag indonezian, puteau fi numarati pe degete. Autorul, la rîndu-i, era un necunoscut, pe numele sâu Valentin, misionar în Indiile râsâritene. Si totusi cartea, care descrie flora si al unor ilustre capete încoronate, ca regele Angliei, George al III-lea, sau nu mai putin celebrul tar al Rusiei, Petru cel Mare.
Referindu-se, printre altele, la fauna ce populeaza apele arhipelagului indonezian, Valentin relateaza ca în largul tarmurilor Amboinei a fost prinsa de pescari "o fecioara a marii". Avea dimensiuni liliputane fata apelor, de vreme ce, potrivit însemnarilor misionarului, masura nu mai mult de 59 de toli, ceea ce ar însemna mai putin jumatate de metru.
Nestiind prea bine cum sa hraneasca si cum sa adaposteasca neasteptata lor captura, marinarii i-au oferit ca adapost un butoi umplut pe jumatate cu apa de mare, în care au azvârlit de-a valma scoici si crabi, precum si feluriti pesti. Fecioara marii nu s-a atins însa de nimic. Se zbatea în capcana prea strâmta, chitcaind stins ca un soricel speriat. Captivitatea n-a durat mult : "dupa sapte zile si patru ore", cum noteaza constiincios Valentin, a murit de foame. Marinarii prinsesera în navod un nevinovat pui de lamantin, mamifer familiar în apele Indiilor rasaritene, care se hraneste exclusiv cu plante acvatice.
Acest "amanunt" s-a aflat mult mai târziu. Ce s-a retinut însa cu precadere în epoca a fost doar existenta sirenelor în marile indoneziene. Probabil zvonul s-a insinuat pîna la Curtea Angliei sau chiar opul lui Valentin a ajuns în mîinile lui George al III-lea, deoarece, dupa cum se consemneaza în arhivele Companiei Indiilor rasaritene, regele a cerut autoritatilor coloniale sa i se trimita cât mai degraba un portret al sirenei din Amboina. Un pictor aflat în slujba Companiei s-a ostenit sa faca portretul, în care a înfatisat o sirena cu sunt feciorelnici si par despletit. Gravura, la care fac referiri unele documente de epocâ, s-a pierdut. În schimb, a fost descoperitâ în arhivele din Amsterdam o relatare referitoare la discutia pe care a purtat-o Petru cel Mare cu autorul faimoasei "Istorii naturale".
Cu prilejul unei calatorii în Occident, tarul a descoperit la Amsterdam o reproducere a gravuril ce reprezenta "fecioara cu coada de peste" din marea indoneziana. Spirit iscoditor, receptiv la tot ce era nou, Petru se arata dornic de a afla amanunte despre aceasta faptura "jumâtate femele, jumâtate peste". Cine i-ar fi putut furniza mai multe si mai complete informatii în aceastâ privintâ decit însusi acela care a scris despre existenta ei? Valentin a fost invitat la Curtea din Petersburg si acolo a gasit ragaz sa povesteasa pe larg tot ceea ce auzise (înflorind fiecare detaliu) despre "femeile si barbatii mârii".
Se pare ca tarul, circumspect din fire, ar fi manifestat o oarecare rezerva. Valentin a încercat sa i-o risipeasca, spunîndu-i : "Nici o stire pe lume nu merita mai multa crezare decît aceasta !"
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
