Întîlniri cu nave-fantoma se mai petrec si azi sub cerul secolului al XX-lea. O astfel de întîlnire s-a produs în largul coastelor Terrei Nova, în primavara anului 1933. Înca din dimineata zilei de 26 martie se lasase o ceata pîsloasa. Spre seara a izbucnit furtuna. Apele oceanului capatasera culoarea plumbului topit. Cerul era zmoliu. De la o vreme începuse sa ninga cu fulgi mari. Cargoul britanic Sickby înainta prudent, cu toate luminile de pozitie aprinse. Ca o masura suplimentara de precautie, capitanul ordonase sa se lanseze la intervale scurte semnale sonore de alerta. În pofida acestor masuri de siguranta, Sickby s-a aflat la u pas de a fi abordat de catre o nava ce s-a desprins parca din faldurile oribitoare ale furtunii de zapada. O manevra dibace, facuta de timonierul cargoului, a evitat ciocnirea. În scurtul rastimp, cit nava imprudenta a mai ramas vizibila, ofiterul mecanic de pe Sickby a avut ragazul sa o identifice. Era Wyer Sargent, un vapor din Liverpool care, datorita unui incendiu declarat in sala masinilor, fusese parasit de catre echipajul sau în urma cu aproape patru ani, prin 1928. Parca nu-i venea sa creada. Si totusi … Wyer Sargent s-a mistuit dupa cîteva mult timp de veghe, fiindu-le teama ca ar putea fi loviti de nava în deriva.
Calatoria a continuat însa, fara a se mai produce vreun alt incident. Furtuna, si-au spus matelotii de pe Sickby, va scufunda nava ratacitoare. Au trecut 15 luni. întîmplarea fusees uitata. Într-un amurg linistit, pe cînd Sickby naviga, de aceasta data, în apropiere de golful Chesapeake, a aparut în zare o nava fara pavilion. Echipajul cargoului a recunoscut-o : era Wyer Sargent. Se implinisera 5 ani de cînd vasul-fantoma fusese parasit de catre echipaj. Cinci ani de peregrinari, cinci ani în care epava a supravietuit loviturilor de berbece ale valurilor uriase ce se produc în aceasta reguine, impactului cu numeroasele uragane ce au bîntuit Atlanticul în tot rastimpul. Cu putin timp în urma Lloyd's publicase o statistica a vaselor disparute în cursul anului precedent; numai în nordul Oceanului Atlantic naufragiasera, fara a lasa vreo urma, 83 de vapoare si veliere.
Aceasta a fost ultima aparitie a vasului Weyer Sargent. Capitanul cargoului Sickby a ordonat sa fie distrusa nava-naluca, întrucît ea constituia o permanenta primejdie pentru vasele ce navigau în regiune.
În aceeasi ordine de idei, inseram în continuare o alta relatare pe care o datoram lui Oswald Britt, ofiter de punte pe vasul britanic Bacchante : "Era trecut bine de miezul noptii. Ma aflam pe punte, la babord. Deodata pe er aparu o lumina sîngerie. Cît a durat nu pot spune : putin, foarte putin, oricum. Lumina, puternica, mi-a deschis în fata ochilor o priveliste uimitoare : la cîteva sute de metri de noi luneca pe apa un brie cu carena întunecata. La bord nici o lumina. N-am zarit pe nimeni pe punte, ici la timona. Misteriosul vas fusese zarit si de gabier. L-am auzit strigînd. Un strigat scurt, gîtuit. În clipa urmatoare, omul de veghe cazu din înaltul catargului si, lovindu-se de copastie, îsi zdrobi fruntea. Înainte de a mai spuca sa fac un pas spre el, lumina rosietica s-a stins tot atît de brusc cum se ivise si întunericul ne-a învaluit din toate partile".
Interesant e faptul ca la bordul navei Bacchante se afla ca midship (elev aspirant al Academiei Navale britanice) printul mostenitor al Coroanei britanice, cel care va deveni mai tîrziu regele Angliei, George al V-lea; acesta a confirmat evenimentul Ziarele vremii - întîmplarea s-a petrecut în 1884 - au relatat pe larg întîlnirea cu "Olandezul zburator", prilej în care specialistii si-au exprimat opiniile. Explicatiile date par plauzibile. Lumina rosietica, stralucitoare, care a jucat rolul unui flash, dezvaluind teatrul întîlnirii cu bricul-naluca - o epava, probabil - a fost provocata, pare-se, de caderea unui meteor, iar nefericitul accident - moartea omului de veghe - a fost doar efectul spaimei ce l-a cuprins pe gabier, spirit superstitios, cum erau nu putini marinarii vremii.
Întîlniri cu epave flotante au fost consemnate în multe ziare si documente ale vremii. Retinem ca semnificative în aceasta privinta relatarile facute de membrii echipajului vasului Federico Catalin. Navigau în largul Atlanticului, avînd ca tinta marele port american Montevideo. într-o noapte cu luna plina, navei fii apare în cale un cuter cu catargele frînte si velele sfîsiate. Felinarele de pozitie nu erau aprinse. Se da alarma. Comandantul navei, capitanul Lujak, da ordin sa se lase o salupa în apa si 6 oameni sa se urce la bordul cuterului neidentificat, pentru a cerceta ce se întîmpla cu membrii echipajului. Salupa nu apuca însa sa atinga apa si vasul misterios dispare, scufundîndu-se în mare. Federico Catalin îsi reia cursul navigatiei. Desi noaptea e în toi, nimanui nu-i arde sa doarma. Oamenii discuta aprins, îsi pun întrebari, cauta explicatii. Unii, termatori, îsi spun ca e semn rau aceasta întîlnire cu "corabia Diavolului". Altii socot ca totul s-a sfîrsi : cu bine, dat fiind ca nava-naluca " a fost luata de apa…"
Vine dimineata. Stupoare. La mai putin de 300 metri, cuterul pe care cu putine ceasuri mai înainte îl vazusera scufundîndu-se, ca înghitit de o bulboana, naviga paralel cu ei. Cu arborele mare rupt pe trei sferturi, cu pînzele ferfenita… Stupoarea se transforma în spaima. Doar comandantul si citiva navigatori îsi pastreaza calmul, luciditatea. Capitanul Lujak alege pe cei mai curajosi marinari si porneste cu salupa spre vasul neidentificat. Urca la bordul lui, fara a gasi însa nici o urma de viata. Totul este pustiu. Puntile, bordajele sînt putrede, structurile se mai tin îmbinate parca printr-o minune. Cercetarile se încheie în momentul în care capitanul Lujak izbuteste sa descifreze, la prova unei barci, literele aproape sterse ale numelui ce-l purta cuterul : Thor. Nava fusese de mult parasita, cum s-a aflat mai apoi : ratacise pe ape vreme de aproape sapte ani, antrenata de curentii marini, purtata de capriciul vînturilor.
Rascolirea apelor de catre furtuna, interventia unor puternici curenti ascendenti, persistenta, în unele cazuri, a unor pungi de are în magaziile etanse din cala navelor naufragiate sînt factori ce contribuie, independent sau cumulat, la aducerea la suprafata a unor vase scufundate cîndva, epave ce plutesc la suprafata marii sau în deriva, pîna cînd, îngreuiate, coboara din nou în adincuri, unde le este sortit sa ramina.
Este semnificativa în aceasta privinta urmatoarea întimplare, relatata în vara anului 1938 de un martor ocular:
"În dimineata aceea - abia rasarise soarele - marea era usor agitata. Deodata, la cîteva cabluri de tribord, aproape de suprafata apei a aparut o pata negricioasa. Sa tot fi avut vreo treizeci, patruzeci de metri lungime. E oare o orca ? Am îndepartat degraba aceasta idee. Ne aflam la o latitudine unde nu se întîlnesc aceste vietuitoare. De altfel, silueta întunecata depasea cu mult dimensiunile unei balene. Obiectul necunoscut ne însotea însa vasul, înaintînd aproximativ cu aceeasi viteza ca si Ursa Mare, nava noastra. Am tras aceasta concluzie întrucît, desi Ursa naviga cu toate pinzele întinse, pata bruna ce luneca sub luciul apei nu ramînea în urma, cum ar fi fost firesc, daca era, stiu eu !?, o îngramadire de alge sau vreun obiect neinsufletit. Cînd eram gata sa dau alarma, "pata" a urcat fulgerator la suprafata. Din valuri a tîsnit, ca o aratare, un bric cu trei catarge, dintre care cel mare era frînt mai jos de mijloc. Parapetele, cordajele, cîte mai ramasesera atîrnate de catarge, puntea, toate erau napadite de alge brune. Nu-mi venea sa-mi cred ochilor : bricul plutea parallel cu noi. Am dat alarma. Sub ochii celor treisprezece membri ai echipajului, vasul-strigoi a mai navigat cîteva sute de metri, apoi s-a scufundat încet, foarte încet. O vreme a plutit în deriva între doua ape, apoi l-au înghitit adincurile…"
Capitanul, folosind ocheanul, a putut descifra citeva litere pe prova epavei : AU… R… . Mai tîrziu s-a stabilit ca bricul-fantoma era Aurora, un vas englez disparut cu întregul echipaj în primavara anului 1927. Cu unsprezece ani în urma…
